Grădina senzorială, destinată copiilor cu nevoi speciale, inaugurată la Constanța
O zonă verde menită să stimuleze simțurile. Un loc în care vederea, mirosul, auzul, atingerea și gustul sunt protagoniștii în terapie. Grădina senzorială, formată din o alee terapeutică și una cu plante aromatice, este un proiect destinat copiilor cu nevoi speciale din oraș, un concept rar în țara noastră. Proiectul a fost susţinut de membrii trupei Cargo, ambasadori ai campaniei „Music for Autism”, iar grădina poartă numele chitaristului Adrian Bărar, răpus de COVID-19 la 61 de ani.
Nisip, piatră, lemn, scoarță de copac și bușteni – sunt doar câteva dintre materialele folosite în realizarea acestei alei senzoriale. Copiii pășesc desculți peste acestea și experimentează diferite trăiri și emoții prin simpla atingere a piciorului gol pe elementele amintite.
„Are foarte multe beneficii evidente și demonstrate terapeutic. După cum observați, avem aleea terapeutică unde elevii pot merge cu picioarele goale și simți anumite texturi și, bineînțeles, anumiți stimuli pot fi reactivați. Avem și aleea cu plante aromatice unde pot învăța, mirosi, pipăi și chiar participa la anumite activități în aer liber”, a declarat Roxana Giuberne, director CSEI „Maria Montessori” Constanța.
Ideea acestei grădini a venit din dorința de a muta activitățile terapeutice cât de mult se poate în aer liber, mai ales după un an în care cei mici au stat mai mult în case. Aceasta li se adresează copiilor din spectrul autist, dar și celor cu alte dizabilități sau deficiențe.
„Chiar ne-au ajutat la realizarea acesteia, chiar au plantat flori. După cum vedeți avem și sere. Am încheiat un parteneriat cu un anumit SRL din cadrul județului Constanța și încercăm pentru sustenabilitatea proiectului să desfășurăm și activități de terapie ocupațională. Să le insuflăm copiilor dragostea pentru natură, să aducem natura mai aproape și încercăm să facem anual un târg al florilor și al plantelor”, a mai declarat Roxana Giuberne, director CSEI „Maria Montessori” Constanța.
Acțiunea îl omagiază pe chitaristul trupei Cargo, Adrian Bărar, care s-a stins din viață la începutul lunii martie. Grădina senzorială poartă numele artistului.
„Adi este aici. Nu-l vedem, dar îl simțim. Este o inițiativă minunată. Toată campania Music for Autism a fost de-a lungul anilor un eveniment foarte frumos și sincer și cu o încărcătură mare. De-asta venim de la Arad, Timișoara, la Constanța cu fiecare ocazie, pentru că ne-au impresionat oamenii ăștia”, a declarat Adrian Igrișan Baciu, solist trupa Cargo.
Proiectul este susţinut de Campania „Music for Autism“, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa.Campania a debutat în toamna anului 2012, la ințiativa unei trupe constănțene, iar apoi s-au implicat și alte nume mari din industria autohtonă de muzică rock-folk-pop.