dobroge.tv

Live

Mâncarea de Paște, reinventată pentru a preveni risipa de alimente: idei simple de preparate

05 mai 2021
Publicitate

Românii s-au obișnuit să pregătească pentru masa de Paște din toate și în cantități mari. Iar după fiecare sărbătoare, preparatele neservite ajung la gunoi. Însă, din resturile rămase, gospodinele pot pregăti un alt fel de mâncare. Cu câteva idei și puțină imaginație, acestea pot fi reinventate.

Că românul este gurmand nu mai este o noutate, iar de sărbători oamenii gătesc aproape de fiecare dată mai mult decât pot mânca. Mesele trebuie să fie bogate cu preparate care mai de care mai gustoase. Resturile ajung apoi fie la gunoi, fie sunt congelate. Alții le dau la animale.

Dacă rămâne, întotdeauna o dau cățeilor”, spune o constănțeancă.

Sunt și constănțeni care au înțeles că mâncarea aruncată înseamnă și risipă de bani. Motiv pentru care au ales să gătească atât cât consumă.

De obicei eu mănânc tot, nu arunc”, spune o constănțeancă

Am făcut suficient. Am fost foarte mulți, suntem o familie mai mare. Și a fost mâncată. A fost foarte bună”, spune o altă constănțeancă.

Există însă modalități prin care mâncarea rămasă se poate transforma. Bucătarii propun câteva rețete simple și delicioase.

Putem face din feliile de miel, poate lua naștere o salată, cu chestii foarte fresh, mai ales că acum de Paști apar toate chestiile verzi în piață, pe care le putem utiliza. Plăcinta, la fel cu niște resturi, cu legume din frigider, putem face o plăcintă”, a declarat Octavian Băloi, patron restaurant.

De asemenea, dacă vă rămân ouă le puteți adăuga într-o salată, iar șunca, jambonul sau salamul le puteți folosi ca topping pentru pizza. Chiar și desertul îl puteți reinventa.

Cozonacii, care se cumpără în cantități industriale, și se mănâncă mai puțin de atât, putem un pain perdu, în sensul că le putem pune în niște lapte, prăji în unt și ulterior, pune o cupă de înghețată deasupra”, a mai declarat Octavian Băloi, patron restaurant.

Așadar cu doar câteva ingrediente în plus, mâncarea de Paște rămasă poate fi transformată în alte preparate extrem de gustoase.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233