Fără declarație în Noaptea de Înviere: autoritățile amintesc că doar cei care merg la biserică pot ieși din casă după ora 22.00
În noaptea de Înviere vom circula fără declarație. Este hotărârea adoptată la nivel național, pentru ca oamenii să poată participa la slujbă. Atenție, însă! Doar cei care vor merge la manifestațiile religioase pot ieși din case după ora 22.00. Cei prinși pe străzi sau pe plaje din alte motive, neîntemeiate, vor fi sancționați.
Petreceri până în zori, cluburi aglomerate și turiști pe plajă, la răsărit - nu vor fi posibile în minivacanță, din cauza restricțiilor. Doar în noaptea de Înviere se va putea circula fără declarație, însă în anumite condiții.
Declarația pe propria răspundere va rămâne obligatorie în perioada sărbătorilor. Excepție va fi de Înviere, când oamenii pot participa la slujba religioasă fără aceasta. Atenție, însă! Deplasarea este permisă în această noapte doar pentru participarea la slujbă.
În acest an, weekendul de 1 Mai se suprapune cu sărbătorile pascale. Această minivacanță ar fi fost în alți ani prilej de distracție în stațiunile de pe litoral.
Petrecerile din nordul stațiunii Mamaia, pentru care aceasta era atât de renumită, nu vor fi posibile în acest weekend. Cu toate acestea, Mamaia rămâne în topul preferințelor pentru minivacanță.
În schimb, oamenii sunt încântați că vor putea merge la slujbă. Cred că respectarea normelor de protecție este importantă, însă nimeni nu le poate lua dreptul de a merge la biserică, mai ales de Înviere.
„E o tradiție, ceva care e original, care e normal”, spune un constănțean.
„Mi se pare bine pentru cei care se duc la slujbă. Eu o să fiu”, spune un băiețel.
Totuși, unii ar putea profita de această relaxare din noaptea de Paște, cred constănțenii. Oamenii spun că inevitabil vor fi pe străzi și cei dornici de distracție, nu doar participanții la evenimentele religioase.
„Da, o să fie petreceri”, spune un constănțean.
Autoritățile vor fi însă la datorie și atrag atenția oamenilor. Restricția de circulație va fi ridicată doar pentru cei care merg la slujba de Înviere. Cine profită de această relaxare poate fi sancționat.
„O să trebuiască să aplicăm legea. Așa cum ați și văzut mesajul domnului ministru, o să trebuiască să aplicăm legea, la fel de ferm cum am aplicat-o și până acum. Acolo unde se impune, avertismente, dacă nu, sancțiuni contravenționale cu amendă”, a declarat lt. col. Leontin Rădulescu, împuternicit prim adjunct al inspectorului șef IJJ Constanța.
În staţiunile de la mare sunt aşteptaţi, în weekendul de Paște, aproximativ 35.000 de turişti.