Momente grele pentru pomicultorii din Dobrogea: fluctuațiile de temperatură din ultima perioadă au afectat grav livezile de piersici și caiși
Se anunță vremuri grele pentru pomicultorii din Dobrogea. Livezile de caiși și piersici au fost grav afectate de fluctuațiile de temperatură din ultima perioadă. Au fost diferențe chiar și de 30 de grade, ceea ce a dus la îngheț. Iar pierderile provocate de acest fenomen în unele livezi sunt și de 80 la sută.
De departe, cele mai grele au fost lunile februarie și martie. De la 17-18 grade Celsius, s-a ajuns în câteva zile la temperaturi sub zero grade. Iar livezile din Dobrogea au fost grav afectate. În unele zone din Constanța, de pildă, producătorii de fructe se plâng că nu vor mai avea recoltă. Situația este cu atât mai gravă cu cât nu este primul an în care plantațiile sunt afectate.
„A fost o iarnă puțin atipică. Am avut temperaturi de 18.5, 21.5 în luna ianuarie și în februarie, la debutul lunii februarie, am avut -14, -13.8. A afectat în proporție de 100% caisul, două hectare și piersicul un hectar, la fel, 100%”, a declarat Iulian Nițulescu, pomicultor.
„A fost o diferență de aproape 30 de grade între noapte și zi. Atunci ne-au murit, spre uimirea noastră, soiurile târzii, care nu au fost așa de rezistente la îngheț, ca soiurile timpurii. Un fenomen care a apărut prima dată. Eu nu am ma văzut așa ceva niciodată”, a declarat George Lămureanu, fermier.
Pierderile pomicultorilor sunt foarte mari. Ajung până la 80 la sută la unele soiuri de piersic și cais. Există tratamente, inclusiv pentru îngheț, dar care nu ar avea rezultatul așteptat. Așa că pentru mulți soluția a fost fumul. Oamenii au dat foc la baloții de paie în speranța că vor mai reuși să crească temperatura cu un grad - două.
„Tratamentele se aplică continuu la pomi. Dar au ieșit câteva substanțe care zic că ne protejează împotriva înghețului, dar acestea trebuiesc date până la înflorire și practic crește rezistența florilor la -2, -3 grade. Dar, din experiențele noastre, aceste tratamente dar un randament cam de 20%”, a declarat Ion Caplan, șef Stațiunea de Cercetare Pomicolă Valu Traian.
Pomicultorii speră ca măcar în următoarea perioadă vremea să țină cu ei. Oamenii se gândesc chiar să ceară despăgubiri pentru a-și acoperi din pierderi.
Eveniment
Externe
Sănătate
Educație

Ziua Mondială a Sănătății, marcată pe 7 aprilie. Care este programul la SCJU Constanța

CONSTANȚA. A fost livrat primul microbuz electric

Campania electorală din 2025: ce este permis și ce este interzis
Indemnizațiile de creștere a copilului și stimulentele de inserție vor fi plătite înainte de Paște
Spitalul Județean Constanța își extinde serviciile medicale. VEZI despre ce este vorba
Noi reguli de circulație! Două străzi devin cu sens unic
Primăria Constanța a finalizat demersurile pentru avizele necesare noului stadion
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

