Aproape 5.000 de navigatori, vaccinaţi împotriva COVID-19, din luna februarie și până acum
Aproape 5.000 de navigatori s-au imunizat împotriva SARS-CoV-2. Cifrele sunt îmbucurătoare pentru că şi în acest sector angajaţii au avut de suferit: fie nu au mai putut pleca în voiaj la timp din cauza infectării cu noul coronavirus, fie au fost nevoiţi să îşi prelungească contractul de muncă cu încă cel puţin trei luni, din cauza blocării schimbului la navă.
În România sunt aproximativ 45.000 de navigatori înregistraţi la Autoritatea Navală Română. Dintre aceştia 68% reprezintă navigatori din sectorul maritim, iar 32% sunt navigatori din sectorul fluvial.
Dintre aceștia, aproape 5.000 de navigatori şi-au administrat serul împotriva SARS CoV 2. Ei au fost incluşi în etapa a doua de vaccinare, iar cei care s-au aflat în ţară s-au trecut numaidecât pe listă. În ajutorul lor au venit autorităţile din domeniul naval.
„Noi ne-am oferit să înregistrăm pe platformă toţi navigatorii care nu aveau un contract de muncă cu o societate de crewing sau societatea lor nu dorea să-i înregistreze pe platformă. Astfel, până acum, avem peste 1.200 de oameni înregistrați. Mai sunt și alții. Deci, aproape 5.000 de navigatori au fost până la data când s-a dat drumul la liber și la etapa a treia. Erau înregistrați pe platformă și marea majoritate dintre ei s-au vaccinat”, a declarat Adrian Mihălcioiu, președinte SLN.
„M-am vaccinat în urmă cu o lună jumate și având în vedere natura jobului pe care îl avem, trebuia să facem vaccinul și înainte, cel de febră galbenă, pentru malarie și mi se pare normal să putem să ne vaccinăm, astfel încât să plecăm în locuri în care organismul nostru nu este adaptat pentru ele”, a declarat Paul Mitală, navigator.
Imunizarea în rândul marinarilor a fost extrem de necesară. Asta pentru că voiajele standard din 2019 au fost prelungite odată cu pandemia de coronavirus. Navigatorii au ajuns să fie blocaţi mult timp pe navă chiar dacă durata contractului a expirat.
„Este mai greu, nu putem coborî de pe vapor, suntem permanent izolați și este mult mai greu. Am stat șase luni. Trebuia să stau trei jumate, patru și am stat șase, forțat de împrejurări”, a declarat Sergiu Neațu, navigator.
Emoţiile marinarilor s-au ţinut lanţ şi au început încă de acasă pentru că au fost testaţi în nenumărate rânduri în drumul lor spre îmbarcare. Este şi cazul lui Cristian, un navigator din Constanţa care a plecat în voiaj înainte să se deschidă campania de vaccinare.
„Eu am plecat în voiaj în luna decembrie, când încă nu ieșise vaccinul. Însă, când mă voi întoarce acasă, cu siguranță va trebui să mă vaccinez ca să pot ajunge la vapor mai ușor și în siguranță. Fără vaccin a fost destul de greu pentru că a trebuit să trec prin două aeroporturi, unde am fost testat. Iar în ultimul aeroport a trebuit să aștept opt ore rezultatul testului pentru a mă putea îmbarca”, a declarat Cristian Negoescu, navigator.
„Dacă prezinți un certificat de vaccinare, probabil că lucrurile sunt ok și nu mai trebuie să faci acel test care, repet, care ia timp și nu peste tot poți să-l faci. Deci ar fi o mobilitate mai mare pentru navigatori”, a mai declarat Adrian Mihălcioiu, președinte SLN.
Marinarii care nu au reuşit să se imunizeze în etapa a doua, o pot face acum în cadrul etapei a treia de vaccinare.