UNTOLD, primul festival din lume care lansează un NFT: oamenii vor avea șansa să devină proprietarii unor momente memorabile
Organizatorii festivalului UNTOLD se pregătesc să lanseze primul NFT (NON FUNGIBLE TOKEN). Fanii festivalului, și nu numai, vor avea șansa să devină proprietarii unor momente memorabile sau a unei colecții de NFT-uri unice, care vor fi scoase la vânzare pe cea mai mare piață de bunuri digitale din lume.
Primul NFT UNTOLD va putea fi găsit în curând pe OpenSea. Aici se pot cumpăra, vinde și comercializa oricare dintre aceste articole cu oricine din lume. OpenSea este în prezent cea mai mare piață generală pentru bunurile digitale deținute de utilizatori, cu cel mai larg set de categorii, cele mai multe articole și cele mai bune prețuri pentru noile categorii de articole.
OpenSea permite cumpărarea sau vânzarea unor obiecte de colecție cripto, articole de joc, artă digitală și alte articole digitale bazate pe blockchain. Acestea pot fi vizualizate oriunde, schimbate în mod deschis și cu adevărat deținute într-un mod care nu a fost niciodată posibil înainte în lumea digitală.
Colecția de NFT-uri UNTOLD este pregătită în parteneriat cu StakeBorg. StakeBorg este o companie ce își propune, prin multiplele inițiative pe care le întreprinde, popularizarea industriei crypto și a beneficiilor tehnologiei blockchain.
Fanii festivalului și cei care vor să achiziționeze primul NFT UNTOLD trebuie să se înregistreze pe untold.com.
DESPRE NFT
NFT-ul este o certificare care permite deținătorului să își urmărească bunul digital într-un sistem blockchain, să-i verifice constant valoarea și s-o vândă la momentul potrivit. În artă, e ca și cum deții tabloul original, oricâte printuri se mai fac pe lumea aceasta. Este ca și cum ai deține o operă de artă digitală, cu valoare artistică. Practic NFT-urile sunt active „unice” în lumea digitală care pot fi cumpărate şi vândute ca orice altă proprietate, dar nu au nicio formă tangibilă.
Fenomenul NFT a devenit imediat unul foarte popular în rândul celor pasionați de acest domeniu. Și unii dintre artiștii care au urcat pe mainstage-ul UNTOLD au scos la vânzare NFT-uri. Steve Aoki a vândut prima colecție de NFT cu peste 4,25 de milioane de dolari și descrie NFT-ul ca un fenomen care nu mai poate fi oprit. Don Diablo și KYGO au anunțat că vor lansa în curând primul lor NFT, care va consta în câteva piese noi ori producții nelansate încă.
În domeniul artei, o lucrare digitală a fost vândută la casa de licitaţii Christie pentru suma de 69 milioane de dolari, dar câştigătorul nu va primi o sculptură, pictură sau o copie printată. În schimb, primeşte un simbol digital unic.
Un designer a vândut o casă virtuală, care nu va putea fi locuită niciodată, pentru suma de 500.000 de dolari. Creatorul de artă contemporană a vândut proprietatea în format NFT, iar proiectul, denumit „Mars House”, va fi accesat de noul proprietar într-un fișier digital.