Începe programul 'Noua Casă'. ''Peste 80% din credite se bazează pe acest program''
A început programul ’Noua casă’. De astăzi, băncile participante au putut primi dosarele de credit. Potrivit estimărilor, peste 18.000 de persoane pot beneficia de împrumuturi, în condițiile unui plafon de peste 1, 5 miliarde de lei.
Janina își caută de câteva săptămâni un apartament cu trei camere în cartierul Tomis 3. Spune că cel mai mult o interesează facilitățile zonei, în special școli și grădinițe. A vizionat câteva locuințe, dar a așteptat lansarea programului „Noua casă”.
“Și eu mă uit anul acesta și chiar am înțeles că astăzi se vor da drumul la noile fonduri, pentru prima casă. Eu m-am uitat la ceva apartamente la banii la care consider că mă încadrez. Am vizionat câteva, chiar am ceva care îmi și place și aștept un răspuns de la bancă”, a spus Janina.
Sunt și constănțeni pentru care ratele la bancă nu sunt o soluție. Ar prefera mai degrabă să strângă suma completă pentru achiziționarea unei case.
“Evident că este mai bine să pui banii jos. Ți-ai achitat din prima și nu te mai chinui pe 30-40 de ani pe cât se fac ratele”
“Creditele sunt cu dobânzi destul de mari comparative cu salariile din această țară”
Programul ’Noua casă’ diferenţiază locuințele în funcție de preț, de avansul minim obligatoriu și de procentul de garantare.
Astfel că, majoritatea caselor cumpărate prin program au un preț de maximum 70.000 de euro. Acestea sunt locuințe noi, vechi sau consolidate și este nevoie de un avans de 5%. Cu cât crește valoarea imobilului cu atât și avansul este mai mare. Și dacă suma depășește 140.000 de euro, atunci mai trebuie să vii și cu bani de acasă. Având în vedere situația pandemică în care ne aflăm, autoritățile au decis diminuarea comisionului pentru a ușura sarcina tuturor românilor care au apelat la acest program.
O noutate în acest an este faptul că scade comisionul de administrare de la 0,40% la un nivel de 0,30%.
Agenții imobiliari spun că majoritatea clienților își achiziționează o locuință prin acest tip de credit și că an de an așteaptă cu nerăbdare lansarea programului.
“Programul ’Noua casă’ este motorul pieței imobiliare și a fost așteptat atât de clienți, cât și de dezvoltatori. Peste 80% din credite se bazează pe acest program”, a declarat Marius Coman, agent imobiliar.
În 2020 au fost acordate aproximativ 13.600 de credite în valoare de 1,6 miliarde de lei pentru achiziționarea de locuințe.