Trei proiecte de modernizare a trei creșe din municipiul Constanța, desfășurate de Primărie
Cu bonele sau bunicii. Așa preferă mulți dintre părinții constănțeni să își lase copiii. Pentru că sunt puține creșe în oraș iar încrederea adulților în astfel de instituții este în continuă scădere, micuții rămân în grija cunoștințelor. Municipalitatea vine însă cu vești bune. Un program de reabilitare a vechilor clădiri și formarea unor grupe noi.
Șase creșe funcționale - Atât au mai rămas în municipiul Constanța, din 25, câte erau acum 30 de ani. Unele clădiri au fost abandonate și acum se află în paragină. Este și cazul creșei numărul 6, din zona Brătianu.
Spre exemplu, unde în trecut era o fostă creșă, acum locul pare al nimănui, iar pereții au fost vandalizați. Acolo unde se jucau copiii odinioară, acum zac crengi și gunoaie.
Nu este de mirare că în aceste condiții, părinții caută alternative. Bunicii sunt, de multe ori, soluția ideală, iar cei mai puțin norocoși au angajat bone.
Tătic: Cu bunicii, cu părinții acasă.
Reporter: Nu ați lăsat-o la creșă?
Tătic: Nu.
Reporter: De ce?
Tătic: Dacă am avut posibilitatea să stau cu ea, consider că este mai important să stea lângă mine.
„Erau puține creșe și grădinițe și pe vremea când erau copiii mei mici și au trecut zeci de ani de atunci”, spune o bunică.
Cei care nu au soluții, apelează la grădinițele private. Acestea nu au limită de vârstă, însă pentru un an, părinții trebuie să scoată din buzunar câteva mii de euro, iar nu mulți își permit acest lux.
„Este foarte dificil, ce am găsit este și foarte scump, ieșit din prețul pe care pot sa îl ofer”, spune o mămică.
Primăria a demarat un amplu program de reabilitare a creșelor. Se vor înființa unele noi, iar cele vechi vor fi modernizate. Mai mult, numărul de locuri va fi suplimentat.
„Avem în prezent trei proiecte cu fonduri de la Programul Național de Dezvoltare Locală. Trei proiecte în care se fac modernizări la trei creșe. Proiectele sunt în valoare de peste trei milioane de lei. Au început în anul 2020 și au ca termen de finalizare 15 luni. Un sistem public de creșe este un motiv suplimentar pentru a-i convinge pe tineri să-și întemeieze familii în orașul Constanța”, a declarat Alin Vintilă, Consilier Comunicare Primăria Constanța.
Cele șase creșe funcționale în prezent au o capacitate totală de 445 de locuri. Două dintre acestea funcționează în spații închiriate. În contextul pandemiei, doar 200 de locuri sunt ocupate, în acest moment.