Premiați la domiciliu
Seniorii care au împlinit vârsta de 80, respectiv 90 de ani, precum și cuplurile care au serbat 50 de ani de căsătorie vor fi premiați. Aceștia vor primi plicurile cu bani la domiciliu. Autoritățile au luat această decizie din cauza pandemiei de coronavirus. Vârstnicii vor primi între 300 și 500 de lei.
Având în vedere faptul că, din cauza pandemiei de coronavirus, evenimentele de apreciere a bunicilor, organizate în cadru festiv, nu mai pot avea loc, autoritățile locale au luat decizia ca premiile să fie oferite direct la domiciliul beneficiarilor. 49 de seniori care au împlinit venerabila vârstă de 90 de ani au fost contactați. La ei vor ajunge, săptămâna viitoare, angajați ai municipalității echipați corespunzător cu măști, costume de protecție și mănuși. Aceștia le vor oferi vârstnicilor plicuri cu bani și flori. Ulterior, vor fi contactați și cei cu vârsta de 80 de ani, dar și cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie. Bătrânii vor primi următoarele sume de bani: • 300 de lei – pentru împlinirea vârstei de 80 de ani și pentru aniversarea a 50 de ani de căsătorie; • 500 de lei – pentru împlinirea vârstei de 90 de ani.
Eveniment
Externe
Sănătate
Educație

Ambarcațiune cu 350 kg de peşte capturat ilegal la bord şi 1.800 metri de plasă, depistat de polițiștii de frontieră

Speed Marathon în județul Constanța! Peste 200 de accidente de la începutul anului
-Grădinița-„Căsuța-de-Turtă-Dulce”-intră-în-renovare!-(3).jpeg)
O grădiniță din Constanța va fi renovată
Se oprește apa în mai multe localități din județul Constanța! VEZI dacă ești afectat
Doi minori sunt căutați de poliție! Au plecat dintr-un centru de primiri minori și nu s-au mai întors
A încercat să scape de polițiști! Și-a abandonat mașina și a luat-o la fugă. Află cum s-a terminat „aventura”
Cultură și tradiție în prag de Paște la Centrul Cultural Județean Constanța
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

