Alinare pentru bătrâni
Dorul de cei dragi a fost foarte greu de suportat în perioada stării de urgență. După data de 15 mai, cei mai mulți dintre noi ne-am putut vedea familiile sau prietenii. Însă pentru bătrânii de la Căminul pentru persoane Vârstnice din Constanța, situația nu a fost așa. Oamenii nu au mai fost vizitați de multă vreme de copii sau nepoți. Însă reprezentanții Căminului au găsit o modalitate pentru a le alina dorul. Angajații instituției le pun la dispoziție telefoanele mobile personale, iar astfel cei în vârstă își pot vedea online rudele.
Domnul Ion Zamfir îți vede acum familia cu ajutorul telefonului mobil. Vizitele la căminul în care se află au fost restricționate încă de la începutul pandemiei de COVID-19. Prin urmare, seniorii nu au mai putut să își întâlnească rudele de mai bine de două luni și jumătate. Pentru ca perioada de izolare să fie mai ușor de suportat, asistentele și îngrijitoarele sunt cele care fac posibilă legătura și le pun la dispoziție propriile telefoane mobile, bucurându-se împreună cu bunicii de momentele de revedere. O altă măsură luată la Căminul pentru persoane vârstinice i-a vizat pe angajați. Asistente, infirmiere, îngrijitoare, bucătărese și paznici lucrează în ture de câte 14 zile pentru a evita răspândirea virusului Sars-CoV2. Accesul în căminul de bătrâni ar putea fi reluat, etapizat, în următoarele săptămâni, în funcție de evoluția pandemiei, transmite municipalitatea.
Eveniment
Externe
Sănătate
Educație
-O-școală-din-Constanța-va-fi-modernizată.-A-fost-semnat-contractul-de-execuție-(1).jpeg)
O unitate de învățământ va fi modernizată. Vergil Chițac a semnat contractul

Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore! VEZI care a fost motivul

Ce au descoperit polițiștii de frontieră într-un autocar sosit din Turcia
Noi reguli de circulație devin obligatorii începând de astăzi pe două străzi din cartierul Poarta 6
Scandal în plină stradă, în orașul Ovidiu. A spart poarta unui imobil cu un obiect tăietor
Se va lucra pe Baba Novac. Traficul va fi restricționat total!
Ziua Mondială a Sănătății, marcată pe 7 aprilie. Care este programul la SCJU Constanța
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

