În oraș, printre restricții: constănțenii mai pot ieși în weekend doar la terase, dar vremea se anunță a fi răcoroasă
Scenariul roșu a pus lacătul pentru cel puțin două săptămâni pe restaurante. Singurele rămase deschise sunt terasele descoperite, dar vremea nu este prea prietenoasă în aceste zile. Cei care vor să iasă în oraș, în weekend au posibilitatea să opteze pentru localurile din preajma Constanței, unde incidența nu a depășit 3 la mia de locuitori.
Nici nu s-au deschis bine, că le-au și închis- este povestea restaurantelor din municipiul Constanța. Cei care plănuiau să iasă în oraș în weekend, au fost nevoiți să caute alternative.
„Nici vremea nu ajută și e rău, e foarte frig”, spune un constănțean.
Terasele deschise încă funcționează, dar vremea nu pare să țină cu patronii acestora. Puțini sunt cei care se încumetă să își bea cafeaua în aer liber, când termometrele indică doar câteva grade.
Deoarece municipiul Constanța a intrat în scenariul roșu, restaurantele au fost închise la interior. Celor care vor să iasă în oraș, nu le-a rămas decât să stea la terase. Afară însă, au fost patru grade în Constanța și în weekend vremea se anunță închisă.
„E plăcerea prea mare, ca să ții cont de frig”, spune un constănțean.
Atât managerii unităților alimentare cât și clienții fideli ai acestora cred că măsurile sunt prea drastice. În special în weekend oamenii vor să iasă să se recreeze, iar închiderea localurilor este o măsură exagerată și ineficientă, cred unii dintre aceștia.
„Nu restaurantele sunt problema. Atâta vreme cât se respectă regulile”, a declarat Luminița Vrabie, șef de sală.
„Cred că nu. Dacă se respectă limita de persoane și toate regulile. Cred că nu era necesar”, spune un constănțean.
Există, însă și alternative. Restaurantele din alte localități. Cu toate măsurile de siguranță luate, acestea îi așteaptă pe clienții care nu vor să stea acasă în acest weekend.
Cei mai norocoși sunt patronii de restaurante în localități din preajma municipiului. Aici unde incidența nu a depășit rata de 3 la mie, restaurantele funcționează în interior la capacitate redusă.
„Abia s-a închis, de miercuri. În weekend sigur va exista dorința. În timpul săptămânii, pentru că este distanța mai mare este o cerere puțin mai mică. Luând în considerare și faptul că mai sunt terase deschise în municipiul Constanța”, a declarat Nicu Lascu, patron restaurant.
Incidența pe municipiul Constanța a ajuns miercuri la 3,20 cazuri la mia de locuitori, în timp ce pe județ s-a înregistrat o rata de infectare de 2,08 la mie. Restaurantele și cafenelele vor continua să funcționeze doar în sistem delivery și terasele, în spații deschise. De asemenea se interzice funcționarea sălilor de spectacole cât și a celor de jocuri de noroc.