Donație pentru Adăpostul pentru câini fără stăpân din Constanța: o tonă de hrană a ajuns joi, pentru cele aproape 200 de patrupede
O tonă de hrană a ajuns astăzi la Adăpostul pentru câini fără stăpân de pe strada Vârful cu Dor din Constanța. Este vorba despre o donație care în această perioadă este mai mult decât binevenită. Cei 197 de câini au nevoie de mai multă mâncare în sezonul rece.
„Avem o tonă de hrană uscată. Câinele este cel mai bun prieten al omului și este bine să facem o faptă bună chiar și pentru animale”, spune Ali Miradasîl, președinte Asociația pentru Protejarea Demnității și Drepturile Omului.
În jur de 3000 de lei a costat hrana. Le va fi dată celor aproape 200 de căței de la adăpostul de pe strada Vârful cu Dor. Chiar dacă va ajunge doar pentru 10 zile, este un sprijin binevenit, mai ales că în perioada rece, hrana patrupedelor trebuie suplimentată.
„Cu animalele era o chestie aparte. Am eu ceva așa, iubesc animalele. Și mă bucur că am reușit să o rezolv și pe asta”, a declarat Răzvan Olteanu, administrator firmă.
Răzvan este cel care, împreună cu Asociația pentru Protejarea Demnității și Drepturile Omului, a adus cumpărat și a adus hrana pentru animale. În mod normal, ajută persoanele cu probleme, din medii defavorizate, dar nu se dau în lături nici de la a sprijini necuvântătoarele.
„Asta este. O plăcere de a noastră, mai de suflet, să-i spunem așa”, a declarat Ali Miradasîl, președinte Asociația pentru Protejarea Demnității și Drepturile Omului.
Membrii Asociației spun că se vor mai face acțiuni de sprijin și pentru centre de copii sau cămine de bătrâni.