dobroge.tv

Live

Parcările supraetajate nu sunt pe placul constănțenilor: de cele mai multe ori, sunt pe jumătate goale

17 februarie 2021
Publicitate

Două parcări supraetajate. Atâtea numără Constanța, iar una dintre acestea nici măcar nu funcționează tot anul. Numărul lor redus nu este însă o problemă pentru locuitorii de la malul mării, căci astfel de parcări la înălțime nu se numără printre preferințele lor. Se plâng tot timpul de lipsa locurilor de staționare, însă nu întotdeauna le folosesc pe cele pe care le au la dispoziție.

Problema locurilor de parcare din oraș este una delicată. Constănțenii se plâng mereu de acest lucru, iar foarte mulți dintre aceștia, din diferite motive, parchează acolo unde nu le este permis. Parcarea de la Spitalul Județean, de pildă, este mereu aglomerată. Cele 20 de locuri din fața clădirii sunt destinate persoanelor cu handicap, însă de cele mai multe ori nu este respectat acest lucru.

Nu vedeți că de abia mă deplasez? Nu găsești niciun loc, niciodată. De 10 ani vin, din trei în trei luni și niciodată n-am găsit un loc aici. Să facă ceva cu parcările astea. Trebuie să facă, d-aia i-am ales”, spune un constănțean.

Avem persoană cu probleme și am găsit locușor aici. Avem persoana cu handicap, altfel nu aveam curaj. Și plus de asta, uitați, e loc liber acolo. Intram acolo dacă era necesar”, spune o constănțeancă.

Mulți sunt și cei care se deplasează cu taxiul sau care opresc preț de câteva secunde în fața spitalului pentru ca persoana care are nevoie de asistență medicală să poată coborî. Tocmai pentru a nu se mai agita cu găsirea unui loc de parcare. Soluții există însă. O parcare de 265 de locuri stă la dispoziția pacienților și a însoțitorilor acestora. Este însă pe jumătate goală, pentru că nu toți constănțenii preferă parcările supraetajate, unde se percep și taxe.

Deși mai erau zeci de locuri libere în parcarea supraetajată, oamenii au preferat să se înghesuie la sol, să parcheze chiar și pe locurile pentru persoanele cu handicap.

Conform municipalității, parcările supraetajate existente în Constanța nu ar da randament.

La acest moment, în schimb, parcarea de care vorbim, generează costuri neacoperite de taxa percepută ocupațiilor. Vorbim aici de curent electric, de structura de pază și de multe alte servicii la dispoziția acestui stabiliment care sunt astăzi neacoperite, cumva subvenționate”, a declarat Horia Constantinescu, director Primăria Constanța.

Mai mult, autoritățile sunt de părere că nu se pot subvenționa sume de bani din bugetul Primăriei pentru un număr redus de cetățeni care beneficiază de parcare, ci își doresc ca doar din relația comercială cu aceștia să acopere cheltuielile. O altă parcare supraetajată este amplasată în stațiunea Mamaia. De aceasta se pot bucura doar turiștii, pe timpul iernii nefiind funcțională.

Una dintre cele două parcări pe care le are Constanța se află în stațiunea Mamaia, în zona Cazino. Parcarea are nouă niveluri, iar în extrasezon este închisă.

Dacă parcarea Spitalului Județan este deschisă non-stop, iar prima oră de staționare este gratuită, urmând ca fiecare oră să fie taxată cu doi lei, nu același lucru putem spune de cea din stațiunea Mamaia. Aceasta este închisă pe timpul sezonului rece.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233