Protest al studenților constănțeni față de eliminarea gratuității la transport: „Voi cu trenul înainte, noi cu dreptul înapoi”
Eliminarea gratuității la tren a stârnit nemulțumire în rândul studenților. Tinerii au protestat astăzi în fața Prefecturii. Au purtat banderole albe pe mână și au transmis mai multe mesaje guvernaților. Sunt revoltați și spun că trebuie găsită urgent o soluție, altfel, navetiștii care provin din familii defavorizate și cu venituri mici ar putea renunța la educație. Studenții amenință cu proteste și în zilele următoare.
„Voi cu trenul înainte, noi cu dreptul înapoi”, „Vă rog să ne scuzați că nu suntem deputați”, „Azi guvernul ia restanță la nedreapta ordonanță”. Sunt doar o parte dintre mesajele pe care studenții le-au afișat în fața Prefecturii.
Studenții au venit să-și manifeste nemulțumirile față de limitarea gratuității la transportul feroviar intern.
Motiv pentru care studenții din Constanța au făcut front comun împotriva inițiativei Executivului de a limita gratuitatea pe transportul feroviar.
„Suntem împortriva anulării sau chiar reducerii acestei gratuități la tren. Am venit ca o formă de protest pașnică să demonstrăm că ceea ce se întâmplă nu se întâmplă ok”, a declarat Vasile Cataraga, reprezentant Organizația Studenților Basarabeni Constanța
Studenții spun că această măsură nu este justificată. Mai mult, sunt de părere, că din cauza acestei modificări, unii navetiști care nu au posibilități materiale, vor renunța la facultate.
„Considerăm că transportul 100 % gratuit cum a fost și până acum este un beneficiu pentru toți studenții din țară. Undeva 36% din studenți din România trăiesc într-un mediu socio-economic defavorizat și în condiții nu tocmai frumoase. De asemenea, transportul gratuit pentru studenți înseamnă și mobilitatea studenților în țară, în vizite, în schimburi de experiență”, a declarat Avram Cristian Stelian, președinte Liga Studenților din Universitatea Maritimă din Constanța.
„Noi fiind nevoiți să ne plătim transportul, foarte mulți dintre colegii nu au posibilitatea materială. Este o situație grea, chiar și cu 50% reduceri în contextul pandemic este mult de scos din buzunar. nu cerem să ne dea 100 de călătorii dar măcar strictul necesar”, a declarat Ioana Petrina, studentă Universitatea Ovidius din Constanța.
Membrii Ligii Studenților din Constanța și Ligii Studenților din Universitatea Maritimă au avut banderole albe pe mână. Spun că acest gest reprezintă „comemorarea sistemului de învățământ”.
„Dorim să comemorăm drepturile studenților, mai exact în urmă cu câteva zile, Guvernul ne-a spus că se dorește tăierea subvenției pentru transport feroviar gratuit pentru studenți. Transport gratuit ce este din 1 februarie 2017 în Legea Națională a Educației”, a declarat Avram Cristian Stelian, președinte Liga Studenților din Universitatea Maritimă din Constanța.
„Nu merităm măcar 0,01 din PIB? 250 de milioane de lei nu merită sistemul de învățământ? Nu merită studenții în România? E trist”, a declarat Vasile Cataraga, reprezentant Organizația Studenților Basarabeni Constanța.
„Acum este o perioadă care necesită total alte reforme și are nevoie de alte priorități. Nu consider că cea mai mare problema a României sunt studenții și deficitul pe care îl creează”, a declarat Mariana Diaconescu, studentă Universitatea „Ovidius” din Constanța.
Tinerii acuză Guvernul că nici măcar nu dorește să vină la un dialog cu ei pentru a crea o punte de negociere între cele două tabere. Așa că aceștia sunt dispuși să continue seria protestelor, până când se va găsi o soluție la nemulțumirile lor.
Eveniment
Externe
Sănătate
Educație
-O-școală-din-Constanța-va-fi-modernizată.-A-fost-semnat-contractul-de-execuție-(1).jpeg)
O unitate de învățământ va fi modernizată. Vergil Chițac a semnat contractul

Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore! VEZI care a fost motivul

Ce au descoperit polițiștii de frontieră într-un autocar sosit din Turcia
Noi reguli de circulație devin obligatorii începând de astăzi pe două străzi din cartierul Poarta 6
Scandal în plină stradă, în orașul Ovidiu. A spart poarta unui imobil cu un obiect tăietor
Se va lucra pe Baba Novac. Traficul va fi restricționat total!
Ziua Mondială a Sănătății, marcată pe 7 aprilie. Care este programul la SCJU Constanța
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

