În căutarea căminului perfect: trei din cinci români își cumpără o casă în maximum trei luni, este rezultatul unui studiu
Românii sunt destul de rapizi și hotărâți atunci când vine vorba de a-și cumpăra o casă. Un studiu care analizează achizițiile de locuințe arată că trei din cinci persoane își cumpără o casă în cel mult trei luni. Mai mult de atât, majoritatea românilor nu vizionează mai mult de cinci proprietăți înainte să ia o decizie.
Laura este în curs de mutare. Și-a cumpărat apartamentul dorit la sfârșitul anului trecut. Spune că cel mai mult au interesat-o facilitățile zonei, în special școli și grădinițe pentru cei doi copii ai ei.
Reporter: V-a fost greu să vă alegeți apartamentul?
Laura: Nu, în primul rând am știut clar, de la început, criteriile de bază, în primul rând prețul, zona, numărul de camere pe care mi-l doresc și atunci am căutat doar în zona respectivă și mi-a fost ușor. Am vizionat în jur de cinci apartamente, după care am luat decizia.
Conform unui studiu, peste 60% dintre români şi-au găsit locuinţa după ce au vizionat cel mult cinci proprietăţi, în timp ce alţi 23% şi-au achiziţionat casa după ce au vizitat între şase şi zece proprietăţi. Prețul este pentru mulți principalul factor care influențează alegerea unei locuințe.
Constănțean: În primul rând trebuie să am bani. După ce am banii, atunci o să aleg.
Reporter: Ce v-ar interesa?
Constănțean: Casă, altceva nu. Să am curte.
Potrivit sondajului, când au avut de ales între locuinţa de vis şi o locuinţă pe care şi-o pot permite, peste jumătate dintre români au pus preţul pe primul loc, iar peste 30% sunt de părere că au pierdut cel puţin o proprietate deoarece un alt client a fost dispus să plătească mai mult.
Sunt și constănțeni care sunt de părere că locuința perfectă este cea care îți dă o stare de bine și că, cu puțină creativitate și inspirație poți avea căminul dorit și cu un buget mai mic.
„Normal că pe cea pe care mi-o pot permite. Dar se poate face și din cea pe care ți-o poți permite, multe lucruri de vis pe care ți le dorești”, mai spune Laura.
„Locuința trebuie să fie în primul rând un loc în care să te simți bine, adică sufletul”, spune o constănțeancă.
Agenții imobiliari spun că principalele criterii pentru cei care intenționează să cumpere o locuință țin de buget și zonă.
„În primul rând, criteriul principal este bugetul și apoi urmează numărul de camera, zonele orașului, chiar dacă s-a construit mult în orașul nostru, s-a construit spre Mamaia foarte mult și în interiorul orașului mai puțin. Și asta este important pentru că apartamentele vechi încă se găsesc în poziții cheie ale orașului. Facilitățile zonei, să aibă la îndemână o creșă, o grădiniță, o școală, facultate eventual, piață, supermarket-uri”, a declarat Marius Coman, agent imobiliar.
De asemenea, românii mai iau în calcul mediul liniștit și sigur, design-ul, suprafața generoasă, dar și o grădină proprie.