Clădirile vechi și părăsite ale orașului, în așteptarea renovării: noua administrație RAEDPP are planuri în acest sens
Mai multe clădiri administrate de RAEDPP au fost ani la rând ignorate. Unele dintre ele, au fost lăsate pur și simplu în paragină, pe când altele nu au fost valorificate la potențialul lor real. Reprezentanții Regiei au inventariat spațiile și spun că multe dintre ele vor fi renovate și vor fi date în folosință.
Constănțenii sunt revoltați de existența atâtor spații lăsate în paragină. Urbea de la malul mării este împânzita de clădiri abandonate, care se degradează pe zi ce trece. Cele mai multe dintre ele se află în centrul orașului.
„Normal ar trebui totuși cât mai urgent rezolvată treaba, deși tărăgănează de foarte mult timp ca și alte lucruri din ultima vreme”, spune un constănțean.
Sute de clădiri nefolosite sunt în administrarea Regiei Autonome Exploatarea Domeniului Public și Privat. Dintre acestea, cele care au fost lăsate să se deprecieze sunt de ordinul zecilor. Totuși, reprezentanții Regiei spun că au în plan un amplu proces de renovare pentru multe dintre ele.
„Avem spații foarte frumoase, aranjate, e adevărat, puține în stadiul acesta în care putem intra la cheie și putem încasa chirii semnificative. Pe care regia le-a folosit, din punctul meu de vedere, neconform cu o viziune de dezvoltare și anume: noi avem acolo o arhivă – este spațiul de pe Dezrobirii, este foarte simplu, nu trebuie să fi doctor în economie ca să-ți dai seama că o arhivă nu ar trebui să fie pe o stradă cu puternic trafic pietonal sau cu un vad excepțional comercial. Nu, nu este nevoie. Am găsit soluții și anume, tot ieri, am identificat un spațiu pe strada Izvor, unde putem reabilita și îl putem folosi ca arhivă”, a declarant Teo Hira, director RAEDPP.
Noua administrație RAEDPP și-a propus să renoveze clădirile abandonate pe care le are în evidență și să le găsească o utilitate. De exemplu, un spațiu va găzdui Arhivele Regiei odată ce va fi reabilitat.
În trecut, Piața Ovidiu purta numele de Piața Independenței, iar de-a lungul timpului, a fost locul la care s-au raportat o serie de oameni de cultură, istorici și artiști. La tot pasul întâlnești vestigii ale cetății antice, dar și clădiri care odinioară erau mândria comunității. Astăzi, multe dintre acestea se află, din păcate, într-o stare avansată de degradare.
O altă clădire cu un potențial uriaș, dar lăsată în paragină, este aceasta. Ca ea, sunt multe altele, mai ales din centrul istoric.
Domnul Ion stă de-o viață pe strada Aristide Karatzali. Este dezamăgit de felul în care a ajuns imobilul de lângă casa lui.
„A stat o doamnă asistentă, a decedat, a venit altcineva, o nepoată, a abandonat-o și a plecat la bloc. Au venit oamenii străzii și era să-i dea și foc. Au venit și au distrus-o. I-au rupt scara înăuntru, au distrus geamuri, uși. Totu-i distrus. În spate, la fel”, spune domnul Ion.
Autoritățile spun că vor acorda o atenție specială imobilelor cu potențial comercial și turistic, în special celor situate în piața Ovidiu. Până când planurile vor fi puse în aplicare, constănțenii așteaptă răbdători ca aceste clădiri să primească strălucirea de altădată.