dobroge.tv

Live

CONSTANŢA. Mărturia Lilianei, după bătaia primită de la un poliţist: ''Eram plină de sânge, îl imploram să nu mai dea''

22 decembrie 2020
Publicitate

Ancheta continuă la Năvodari, după ce un polițist a agresat o tânără. Femeia susține că a fost bătută de omul legii în urma unui conflict avut cu soția lui. Tânăra a depus și o plângere pe numele bărbatului și așteaptă acum certificatul de la Serviciul de Medicină Legală. În acest caz Inspectoratul Județean de Poliție s-a autosesizat.

"În urma apariției în spațiul public a unor informații referitoare la un polițist din cadrul Poliției orașului Năvodari, vă comunicăm faptul că, în urma unei plângeri înregistrate la IPJ Constanța, a fost demarată o anchetă internă, fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă, cercetările fiind preluate de Biroul Control Intern", se arată într-un comunicat al IP Constanţa.

Tânăra povestește că totul ar fi început după ce a dat nas în nas cu soția polițistului care a început să-i aducă injurii și amenințări. Nimeni nu știe momentan care sunt motivele care au dus la altercația dintre cele două femei.

"S-a întors dintr-odată şi m-a făcut în toate felurile... A zis: sun la Poliţie acuma, stai că-ţi arăt eu ţie", a spus tânăra.

Însă nu a sunat la secția de poliție, ci l-a apelat pe soțul ei, care este polițist. La scurt timp, bărbatul a ajuns la fața locului. De aici a început calvarul femeii.

"M-am simţit dintr-odată trasă, smulsă din spate şi luată şi dată cu capul de maşină si cu faţa de maşină... Eram plină de sânge, pe haine peste tot, sunt vânătă pe faţă. Îl imploram să nu mai dea", a spus Liliana Popovici. 

Fata recunoaste că nu a avut nici ea un comportament adecvat în timpul scandalului, dar spune că ăsta nu era motiv s-o bată.

"Ăla nu-i om! Să dai într-o femeie în halul ăsta, să vii s-o iei pe la spate, să nu te identifici... Ca o răpire a fost!", a mai povestit tânăra. 

Pe 4 ianuarie urmează să primească şi certificatul constatator de la Serviciul de Medicină Legală din Constanţa.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233