CONSTANŢA. Oameni care salvează oameni: Gabriel a donat plasmă de cinci ori până acum, după ce s-a vindecat de COVID!
Viața bolnavilor de Covid-19 poate depinde de plasma convalescentă a persoanelor vindecate. Specialiștii din instituțiile medicale fac apel la cei care au trecut prin această boală, să vină în ajutorul Centrului de Transfuzii Sanguine, mai ales că numărul solicitărilor de plasmă convalescentă a crescut în ultima săptămână. Un constănțean a donat până acum de 5 ori și spune bucuros că o va face de fiecare dată când i se va solicita.
Gabriel Paraschiv a fost confirmat pozitiv pe 14 iunie. Spune că a avut simptome severe de Covid și că a trecut destul de greu prin această boală.
"Am fost internat la Spitalul de Boli Infecțioase. A fost destul de greu. Nu am avut nevoie de oxigen, dar totuși au fost toate simptomele pe care le scriu în media: dureri de cap, musculare, temperatură", a spus acesta.
Deși se teme de fiecare dată de o posibilă reinfectare, este a cincea oară când vine la Centrul de Transfuzii Sanguine, pentru a dona plasmă Covid. Îi îndeamnă pe toți cei care au trecut prin boală și pot, să vină să ajute.
"M-a sfătuit doamna doctor de Spitalul de Boli Infecțioase să mă testez pentru anticorpi și să donez. De atunci am tot venit. La fiecare solicitare a doamnei doctor, am donat. Așa am crezut de cuviință că e bine", a mai spus Gabriel.
Același îndemn este făcut și de reprezentanții Centrului de Transfuzii Sanguine Constanța.
"Este nevoie, desigur, atât de donatorii care donează sânge total pentru a prepara toată gama de component sanguine necesare pacienților cu diferite diagnostice aflați în spitale și este desigur nevoie ca și persoanele care s-au refăcut în urma infecției cu virusul SARS-CoV-2 și care corespund criteriilor de selecție pentru a putea dona, să vină să doneze. Forma de donare se va stabili de către medicul instituției pe baza evaluării persoanelor. Îi așteptăm!", a declarat Alina Mirella Dobrotă, director CRTS Constanţa.
Campania de recoltare de plasmă de la pacienți vindecați de COVID-19 a început pe 28 aprilie, iar până în prezent s-au făcut aproximativ 130 de colectări, fie prin donare de sânge total, fie prin afereză, de la persoanele care au fost infectate cu SARS-CoV-2 și s-au vindecat. Donatorii pot merge la Centrul Regional de Transfuzii din Constanța de luni până vineri, între orele 7:30 și 13:30. Instituția este deschisă și sâmbătă, 19 decembrie.