dobroge.tv

Live

Plățile cu cardul bancar și cele online, recomandate în pandemie

19 noiembrie 2020
Publicitate

Cash sau card? - Este întrebarea pe care cu toții o auzim atunci când vrem să achităm. În vreme de pandemie, se recomandă plățile cu cardul sau online, spun specialiștii. Transferurile online și folosirea cardului individual ne țin la distanță de multe pericole.

În era tehnologiei, plățile online sunt preferate de mulți oameni. Este mai comod, mai sigur și mai igienic. Trecerea la cashless și contactless este o tendință care s-a accentuat în ultimii ani pe fondul digitalizării serviciilor bancare, însă a fost accelerată și de perioada pandemiei.

Mi se pare mai la îndemână. Nu tot timpul am cash la mine suficient”, spune un constănțean.

Însă mulți nu vor să renunțe la plata cu bani. Motivele cel mai des invocate sunt obișnuința și teama de fraudă cibernetică. „Ce-i în mână nu-i minciună!”, este principiul după care se ghidează unii constănțeni, atunci când vine vorba despre cum să îşi ţină banii.

O fi mai sigur dar știu, nu am card!”, spune o constănțeancă.

Până una alta, așa m-am obișnuit, așa procedez”, spune un constănțean.

Cardurile din plastic, fie că sunt de debit sau de credit, au avantajul securităţii, fiind protejate prin codul PIN şi semnătură. Dar asta nu le oferă siguranță absolută.

Deși mai sigure în vreme de pandemie, plățile online au dezavantajele lor. Cei care folosesc astfel de plăți trebuie să fie foarte atenți la atacurile cibernetice.

Unele bănci au pregătit pachete atractive, prin care să îi îndemne pe oameni să fie mai receptivi la astfel de servicii.

Fie că vorbim de furnizorii tradiționali, băncile sau că vorbim de alți furnizori din zona serviciilor financiare online, toți își îmbunătățesc oferta pentru a veni în întâmpinarea nevoilor consumatorilor”, declară Daniel Popa, manager bancă.

Economiştii spun că, folosit corect, un card poate să aducă mai mult timp liber şi chiar mai mulţi bani.Specialiștii în domeniu recomandă tranzacțiile electronice, mai ales în vremurile pe care le traversăm.

Recomand tranzacțiile online. Sunt sigure și dacă este să vorbim și de această criză sanitară prin care trecem, răspândirea virusului este mai mică folosind plățile cu cardul. Din punctul meu de vedere, această pandemie nu a făcut altceva decât să accelereze și mai mult transferul tranzacțiilor financiare către această zonă a online-ului”, mai spune Daniel Popa, manager bancă.

Conform unui raport al băncii mondiale, peste 40% dintre adulţii români nici măcar nu au deschis un cont în bancă. Suntem la mare distanţă de polonezi, spanioli şi chiar de bulgari.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233