A fost declarată epidemie de rujeolă la nivel național. Care sunt simptomele bolii şi câte cazuri s-au înregistrat la Constanţa
A fost declarată epidemie de rujeolă la nivel național, după ce numărul cazurilor au înregistrat o creștere îngrijorătoare, anunță Ministerul Sănătății. Sunt multe internări și în secțiile de pediatrie și de boli infecțioase. În Constanța, însă, autoritățile spun că situația nu este îngrijorătoare. Chiar dacă județul nostru face parte din cele 29 unde s-au înregistrat îmbolnăviri, sunt puține cazuri. La Spitalul de Boli Infecțioase, de pildă, au fost două internări în ultimele luni. Asta nu însemnă că nu trebuie să fim vigilenți. Vaccinarea rămâne prinicpala modalitate de prevenire, iar părinții trebuie să fie atenți la semnele bolii, spun medicii.
Pe harta județelor unde s-au înregistrat îmbolnăviri este și Constanța. Însă, spun reprezentanții Direcției de Sănătate Publică, la noi, situația nu este gravă. La ultima raportare erau opt cazuri înregistrate la nivelul județului. Iar la Spitalul de Boli Infecțioase, în prezent nu este niciun pacient internat cu această afecțiune.
“La noi la spital au fost în ultimele două luni două cazuri, a fost cam un caz pe lună”, a spus dr. Claudia CAMBREA, manager Spitalul de Boli Infecțioase Constanța.
Chiar și așa, constănțenii nu trebuie să lase garda jos! Vaccinarea este una dintre modalitățile de prevenire, spun specialiștii. Chiar dacă cei mici se îmbolnăvesc, afecțiunea nu mai este la fel de severă ca în lipsa imunizării. Acoperirea vaccinală cu prima doză pentru rujeolă, la nivel național, este de 78%, iar cu doza a doua, de 62% dintre copiii eligibili, situându-se pe un trend descrescător de mai mult de 10 ani, a anunțat Ministerul Sănătății.
“Rujeola este o boală infecțioasă, care se transmite cu ușurință mai ales la copiii nevaccinați, iar, uneori, evoluția este gravă și pot apărea complicații”, a spus Tudorel ENE, purtător de cuvânt Direcția de Sănătate Publică Constanța.
Sunt câteva semne la care părinții trebuie să fie atenți. În cazul în care copiii au aceste simptome, adresați-vă medicului de familie.
“Febra crescută, 39, 39 cu 5, un semn foarte important, în guriță, pe interiorul obrajilor și pe interiorul buzițelor, pot să apară niște puncte albe. Se numesc puncte Koplik”, a spus Dana RISTEA-KOMORNICKI, medic de familie.
Cele mai multe cazuri de rujeolă în acest sezon s-au înregistrat în Mureș – 628 - circa o treime din numărul total, în Brașov – 339 de îmbolnăviri, București – 213 și Cluj – cu 194 de cazuri.
CE ESTE RUJEOLA
Rujeola, sau pojarul, este o boală virală acută, foarte contagioasă, și poate provoca epidemii, așa cum deja s-a anunțat în țara noastră. Simptomele încep după o perioadă de incubație de 10-12 zile și se caracterizează prin febră, conjunctivită, inflamarea mucoasei nazale, tuse și bronșiolită.
Petele lui Koplik, caracteristice rujeolei, sunt leziuni albicioase de câțiva milimetri în diametru și adesea înconjurate de un halou roșu care apar în gură la 2 sau 3 zile de la începutul primelor simptome ale bolii. La o zi-două distanță apare erupția cutanată, care se răspândește de la cap spre corp în următoarele 3-4 zile. Această erupție se albeste la presiune la începutul evoluției și se estompează în ordinea apariției în următoarele 3-4 zile.
Virusul se transmite de la o persoană la alta prin intermediul picăturilor respiratorii produse atunci când persoanele bolnave tușesc și strănută. Persoanele infectate sunt considerate contagioase de la aproximativ cinci zile înainte de apariția erupției cutanate până la patru zile după aceea. Pot să apară și complicații după rujeolă, precum otita medie sau pneumonia.