dobroge.tv

Live

Constănțenii vor să se vaccineze antigripal, dar dozele primite de medicii de familie s-au epuizat. Săptămâna trecută, s-au înregistrat sute de cazuri de pneumonii şi mii de viroze

27 ianuarie 2023
Publicitate

Constănțenii vor să se vaccineze antigripal, însă nu mai au cu ce. Dozele primite s-au epuizat. 83.000 de doze au fost distribuite către medicii de familie, iar acestea deja au fost administrate. Ba mai mult, potrivit autorităților județene, 500 de flacoane au fost împrumutate din județele limitrofe. În ceea ce privește numărul cazurilor de gripă și viroze, se pare că județul nostru se află pe un trend descendent, asta dacă ne uităm la datele din ultimele două săptămâni.

Pentru a preveni răcelile, virozele, dar și pentru a-și întări sistemul imunitar, constănțenii au mers la cabinet pentru a se imuniza încă din luna septembrie. Nu o spunem noi, ci o arată datele. Cererea de vaccin a fost foarte mare în acest sezon rece așa că unii medicii de familie nu mai doze.

Ministerul Sănătății a achiziționat 1,5 milioane de doze de vaccin antigripal pentru acest sezon. În prima tranșă, în luna septembrie 2022, la Constanța au ajuns peste 55.000 de doze. Acestea s-au epuizat rapid așa că Direcția de Sănătate Publică a cerut suplimentarea lor.

„Eu mi-aș fi dorit mai multe doze de vaccin. Au fost 83.000 de doze de vaccin. Am mai împrumutat 500 de doze de vaccin din județele limitrofe, față de anul trecut când au fost 132 de mii de doze de vaccin și au fost efectuate undeva la 115.000”, a declarat Silviu COȘA, prefectul județului Constanța.

Comparativ cu anul trecut dorința constănțenilor de a se imuniza împotriva gripei a crescut și datorită pandemiei. Însă, sunt și mulți oameni care nu s-au vaccinat.

„Față de sfârșitul anului trecut când numărul cazurilor de infectare cu gripă era în creștere în momentul de față lucrurile s-au mai domolit. În ultima săptămână au fost 124 de cazuri de gripă, față de 193 parcă cu o săptămână înainte”, a precizat Silviu COȘA, prefectul județului Constanța.

Săptămâna trecută, la nivelul județului Constanța, au fost confirmate și peste 1.100 de pneumonii și aproape 5.400 de cazuri de viroze.

„La ultima raportare pe raza județului Constanța cifrele indicau 721 de pneumonii și 3.479 de cazuri de IACRS-uri”, a spus Tudorel ENE, purtător de cuvânt DSP Constanța.

Prefectul județului Constanța, dar și reprezentanții Direcției de Sănătate Publică spun că în acest moment, epidemia de gripă se află pe un trend descendent. Însă, în unitățile medicale sunt zeci de pacienți internați. De pildă, la Spitalul Județean de Urgență în perioada 16-22 ianuarie au fost confirmate 63 cazuri de gripă, 52 de infecţii respiratorii şi 86 de pneumonii.

„În perioada 23 -25 ianuarie au fost înregistrate 27 de teste de gripă rapide pozitive, 26 dintre acestea fiind la copii. Încă 15 pacienți au fost diagnosticați cu infecții respiratorii, majoritate tot copii. Tot în aceeași perioadă au fost diagnosticați cu pneumonie 29 de pacienți”, a declarat Crina KIBEDI, purtător de cuvânt SCJU Constanța.

Cei mai mulți dintre cei diagnosticați sunt copii. Nouă dintre aceștia au vârsta de până într-un an și 10 au vârsta cuprinse între doi și patru ani.

„Dacă există simptome ușoare să ne adresăm medicului de familie. Să nu considerăm Serviciul de Urgență un fel de policlinică aflat la îndemână 24 din 24, iar în cazul în care simptomele sunt mai grave, să nu ezităm în a ne adresa Serviciului de Urgență”, a menţionat Silviu COȘA, prefectul județului Constanța.

Pentru a nu ajunge la spital, autoritățile îi sfătuiesc pe constănțeni să se vaccineze. Iar dacă la medicul de familie nu mai există doze, aceștia mai au o variantă. O pot cumpăra din farmacie. Însă, pentru vaccin vor plăti între 40 și 60 de lei.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233