CONSTANŢA. Cinci cazuri de coronavirus la Autoritatea Navală Română, două la Curtea de Conturi - DSP a început o anchetă epidemiologică
Este anchetă epidemiologică la Autoritatea Navală Română (ANR), după ce au fost confirmate cinci cazuri de Covid-19. Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană (DSP) Constanţa urmează să identifice toţi angajaţii care au fost în contact direct cu cei confirmaţi.
“În data de 12 august, trei persoane care lucrează în cadrul Autorităţii Navale Române au fost confirmate pozitiv cu virusul SARS-CoV-2, după ce, în zilele precedente, alţi doi angajaţi ai instituţiei au fost pozitivaţi. În acest sens, se poate considera că avem de-a face cu un focar Covid-19 în ANR”, se arată într-un comunicat alal DSP Constanţa.
DSP Constanţa a început o anchetă epidemiologică extinsă, pentru a se identifica toţi angajaţii care au fost în contact direct cu cele cinci persoane confirmate pozitiv. Cei care vor fi consideraţi contacţi direcţi vor intra în carantină la domiciliu pentru următoarele 14 zile şi
vor fi testaţi, în eventualitatea în care vor prezenta simptome specifice infectării cu noul coronavirus, a precizat sursa citată.
În acest moment, ancheta epidemiologică este în curs de desfăşurare..
De la începutul pandemiei, în judeţul Constanţa au fost confirmate cu Covid-19 1.218 persoane. De asemenea, în unităţi medicale sunt internate 240 de persoane care au avut test pozitiv, iar la nivelul judeţului 620 se află în carantină la domiciliu.
UPDATE: DSP Constanţa a confirmat două cazuri de infectare Covid-19 la Curtea de Conturi. Un caz a fost confirmat pe data de 11 august, iar cel de-al doilea pe 12 august.
“Fiind vorba de două cazuri, nu a fost declarat focar COVID-19 la instituţie. Ancheta epidemiologică este în curs”, a transmis DSP Constanţa.