Constănţenii depistați cu COVID își pot verifica starea de sănătate la unul dintre centrele de evaluare. Care sunt condiţiile
Pacienții depistați cu SARS-COV2 își pot verifica starea de sănătate la unul dintre centrele de evaluare funcționale din țară. În județul Constanța există trei astfel de centre. Acestea au fost înființate la decizia ministrului Sănătății, doctorul Alexandru Rafila și a fost luată pentru a decongestiona celelalte unități medicale și spitalele suport COVID. Evaluarea se poate face pentru pacienții cu forme ușoare sau moderate care pot fi izolați la domiciliu.
În contextul valului cinci al pandemiei și al numărului mare de cazuri noi care apar de la zi la zi, autoritățile au luat decizia înființării unor centre de evaluare a pacienților depistați pozitiv.
În judeţul Constanţa există momentan trei astfel de centre de evaluare pentru pacienţii Covid. Unul dintre ele este cel de la Spitalul Militar ,,Alexandru Gafencu”, iar celelalte două se află la Spitalul Municipal Mangalia şi la Spitalul de la Palazu Mare.
Va exista și un al patrulea astfel de centru la Spitalul de Boli Infecțioase. Potrivit reprezentanților Direcției de Sănătate Publică Constanța, acesta va fi funcțional la începutul lunii februarie. Persoanele cu forme uşoare şi medii de COVID-19 pot merge la aceste puncte medicale în ambulatoriu, chiar dacă nu au trimitere de la medicul de familie. Condiţia este de a avea însă, un test rapid antigen cu rezultat pozitiv, efectuat fie la un laborator acreditat, fie la medicul de familie înregistrat obligatoriu în aplicaţia Corona Forms.
„Acestui centru se pot adresa pacienții care au fost deja diagnosticați. Deci nu este un centru de testare. Pacienții trebuie să aibă în prealabil testul făcut și vor veni cu programare pentru evaluare clinică și biologică în vederea instituirii tratamentului medicamentuos acolo unde este cazul și unde există factori de risc pentru o evoluție potențial severă a bolii”, a declarat dr. Ana-Maria Iancu, medic infecționist Spitalul Militar ,,Alexandru Gafencu” Constanţa.
Decizia a fost luată pentru a decongestiona celelalte unități medicale și spitalele suport COVID. Pacienții au început deja să vină pentru evaluare la toate cele trei centre din județ.
„Deci noi practic de pe data de 21, de vineri, am primit avizul ca să înființăm acest centru din partea DSP-ului. Luni a fost liber, azi au fost vreo șapte pacienți”, a declarat dr. Erdin Borgazi, manager Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Palazu Mare.
Până la acest moment, la nivel național există 174 de centre de evaluare pentru pacienții COVID-19. În total, în valul 5 al pandemiei vor fi deschise circa 230 astfel de centre. Programul este zilnic de la 8:00 la 20:00.