Doar 19 paturi ATI libere la nivel național: care este situația în județul Constanța
Nouăsprezece paturi ATI pentru pacienţii bolnavi de COVID-19 mai sunt libere la nivel naţional - altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2 - iar în Bucureşti nu mai sunt paturi libere la acest moment, a anunţat luni Grupul de Comunicare Strategică.
„În data de 20 septembrie 2021, conform datelor existente în aplicaţia alerte.ms la ora 14.00, la nivel naţional există 1087 de paturi de ATI destinate pacienţilor COVID-19. Dintre acestea, 116 sunt paturi rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2( obstetrică-ginecologie, neonatologie, cardiologie etc.). De asemenea, 952 de paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii ţări. În Bucureşti sunt avizate de DSP 237 de paturi de ATI pentru pacienţii de COVID-19. La nivel naţional sunt libere 19 paturi ATI pentru pacienţii bolnavi de COVID-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2, iar în Bucureşti nu mai sunt paturi libere la acest moment”, a transmis Grupul de Comunicare Strategică.
Cele 19 paturi ATI libere la nivel naţional sunt distribuite astfel: Arad – 1; Braşov -5; Constanţa – 1; Iaşi – 3; Sibiu – 3; Tulcea – 5; Vaslui - 1.
Se lucrează pentru operaţionalizarea şi asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare.
„Menţionăm faptul că în procesul de operaţionalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiţii medicale şi care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2 pentru că în aceste cazuri respectivii pacienţi prezintă afecţiuni grave ce pot constitui comorbidităţi şi sunt expuşi unui risc mult mai mare”, precizează Grupul deComunicare Strategică.
Sursă foto: Regina Maria