Un constănțean, primul pacient transferat în Italia pentru transplant de plămâni, în urma parteneriatului încheiat de România
România a încheiat un acord cu Italia prin care cinci pacienţi români pe an vor putea să fie transplantaţi pulmonar. Statul român le plăteşte operaţia, cazarea şi mâncarea însă de transport trebuie să se ocupe singuri. Primul român, care este din Constanța, a plecat astăzi spre Bergamo cu un transport special de pe aeroportul Mihail Kogălniceanu. Banii de drum au fost obţinuţi de o asociaţie umanitară specializată în ajutorarea pacienţilor cu probleme mari de sănătate.
O aeronavă italiană a aterizat joi dimineață pe aeroportul de la Mihail Kogălniceau, iar o ambulanță l-a adus pe bărbatul suferind direct la scara avionului. Pacientul este din Constanța şi aşteaptă de ani buni un loc pe lista de transplant de plămâni.
„Demersurile au început acum patru luni prin Ministerul Sănătății. Vestea am primit-o, o așteptam de mult. Am ținut legătura prin DSP cu Ministerul. Dânșii au făcut demersurile cu italienii”, a declarat Vasile Bocai, pacient.
Au urmat zile lungi de aşteptare până ca să vină aprobarea de la un spital italian, cu locuri libere pentru români. Clinica din Bergamo a răspuns prima şi a dat acordul pentru internare, iar telefonul i-a adus constănţeanului vestea pe care o aştepta demult.
„Luni, acum o săptămână că o să trebuiască să plec în Italia la transplant. Am avut emoții, așteptam de mult să se întâmple ți într-un final s-a întâmplat”, a mai declarat Vasile Bocai, pacient.
„Familia ne-a contactat și ne-au spus că au nevoie de transport. În cazul pacienților care au nevoie de transplant, transportul nu este asigurat până la destinație. Transportul poate să coste de la 10 la 20.000 de euro, depinde de complexitatea cazului, depinde de ce este nevoie să fie la bord”, a declarat Adelina Toncean, președinte Asociația Blondie.
Prin acordul de transplant încheiat de România cu Italia, statul român plăteşte pacienţilor manopera chirurgicală şi spitalizarea, însă de transport trebuie să se descurce fiecare. Aşa au ajuns la ONG-ul care se ocupă de ajutorul pacienților români cu probleme speciale.
„Este parte din modul în care se organizează un transport medical, în care ambulanța este și la plecare și la sosire. Este primul pacient care pleacă la un transplant de plămâni”, a mai declarat Adelina Toncean, președinte Asociația Blondie.
Pacienţii români care au nevoie de transplant pulmonar pot fi transplantaţi și în România. Centrul de transplant al Spitalului clinic Sfânta Maria din Bucureşti a primit din nou acreditarea pentru astfel de operații. Unitate a efectuat opt transplanturi pulmonare în perioada 2018-2020, iar dintre aceștia şase pacienţi încă trăiesc.