dobroge.tv

Live

Unul dintre vaccinurile cuprinse în schema obligatorie a copiilor lipsește din cabinetele medicilor de familie și din farmacii

28 iulie 2021
Publicitate

Hexacima lipsește de câteva luni de zile. Este vorba despre unul dintre vaccinurile care fac parte din schema obligatorie de imunizare a copiilor. Sugarii ar trebui să primească trei doze pe parcursul primului an de viață, însă serul este de negăsit. Atât în cabinetele medicilor de familie, cât și în farmacii.

Fetița are un an și o lună, de la 11 luni așteptăm vaccinul. Atunci când am fost la medicul de familie, ni s-a spus că nu îl au pe stoc și să mai așteptăm încă o lună, să îl facem luna viitoare. Am așteptat, m-au sunat și nici în această lună, la un an și o lună cât are fetița, nu îl au pe stoc”, a declarat Mariana Voicu, părinte.

Este situația prin care trece o mămică în ultima perioadă. Nu îi poate administra fetiței ultima doză de Hexacima pentru că serul nu este pe stocul medicului de familie. Prin aceleași îngrijorări trec și alți părinți.

Vaccinul Hexacima se administrează bebelușilor în trei doze: la două, patru și 11 luni. Acesta îi protejează de șase virusuri.

Începând cu vârsta de șase săptămâni, sugarii se pot imuniza cu Hexa împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, hepatitei B, poliomelitei, dar și de alte boli invazive cauzate de bacterii HIB, de pildă meningita.

Nu s-au făcut importuri, nu se găsesc nici în farmacii. Mămicile care au bebelușii la mine înscriși, au căutat unele dintre ele și în farmacii, să-l comande, dar nu se găsește. Probabil nu s-au făcut importurile la timp. Avem foarte mulți bebeluși restanțieri la vaccin”, a declarat dr. Despina Vafiadis, medic de familie.

Echipa Dobrogea TV a intrat aleatoriu într-o farmacie al unui mare lanț și a întrebat de vaccinul lipsă.

Reporter: Bună ziua, găsesc vaccinul Hexacima la dumneavoastră?

Farmacist: Nu, nu este pe piață. L-am căutat și săptămâna asta.

Reporter: Lipsește și de la medicul de familie de două luni.

Farmacist: Știu. Lipsește și de pe piață. Nu știu. E problemă cu importul cu el.

Dacă s-ar găsi, vaccinul ar costa între 200 și 250 de lei. Potrivit autorităților sanitare, cauza acestei sincope este reprezentată de importul deficitar. Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Constanța spun că au solicitat dozele necesare de acum două săptămâni și că încă se așteaptă primirea lor. Ulterior, acestea vor fi distribuite medicilor de familie.

Achiziția acestui vaccin se face la nivel național. Noi așteptăm acum tranșa pentru trimestrul III. Până în acest moment, în primele două trimestre, s-au vaccinat peste 7.000 de copii”, a declarat Tudorel Ene, purtător de cuvânt DSP Constanţa.

Se decalează calendarul de vaccinare. Nu mai putem să le facem vaccinul la vârsta stabilită prin Programul Național de Vaccinare. Pentru că cei care au împlinit două luni acum două luni, nu au avut vaccin. Acum trebuiau să facă a doua doză de Hexacima că au patru luni. Nu avem nici acum vaccin”, a mai declarat dr. Despina Vafiadis, medic de familie.

Până la remedierea situației, specialiștii le recomandă părinților să fie prudenți, să îi protejeze pe bebeluși și să încerce să nu îi expună aglomerației, mai ales pe cei aflați în primele luni de viață.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233