dobroge.tv

Live

PESTE 90.000 DE PERSOANE VACCINATE

Constănțenii sunt dornici să se imunizeze: trei noi centre de vaccinare urmează să fie deschise în județ

Publicitate

Numărul celor vaccinați l-a depășit pe cel al bolnavilor de COVID-19 în județul Constanța. Cererea de imunizare este mare, spun autoritățile sanitare, tocmai de aceea, la jumătatea lunii aprilie se vor deschide noi centre de vaccinare. Pe de altă parte, se va mări și capacitatea unui flux de vaccinare: de la 60 la 90 de persoane pe zi.

Constanța se află pe locul al treilea în țară când vine vorba de vaccinare, după București și județul Timiș, spun autoritățile sanitare de la malul mării. Până joi dimineață se imunizaseră peste 90.000 de persoane la centrele din județ. Se făcuseră mai bine de 131 de mii de doze, inclusiv rapelul. Iar numărul constănțenilor care se îmbolnăviseră de la debutul pandemiei și până în prezent trecuse de 38 de mii. Interesul oamenilor pentru serul anti-COVID nu se vede numai în cifre, ci și în centre. La Pavilionul Expozițional, de pildă, zilnic, se imunizează sute de persoane. Ajung aici din diferite localități din Constanța, ba chiar și din afara județului.

Vin de la Brăila. Acolo nu prea sunt locuri. Cel puțin din câte m-am uitat, nu am găsit”, spune un domn.

Noi mergem foarte bine. Nu am avut fluxuri și nu am avut vaccin pentru că și noi a trebuit să ne limităm în funcție de disponibilitatea vaccinului”, a declarat Cristina Schipor, director DSP Constanța, la emisiunea „Realitatea Locală”.

În prezent, în județul Constanța sunt deschise 13 centre de vaccinare ce, în total, au aproximativ 60 de fluxuri, potrivit Direcției de Sănătate Publică. Iar capacitatea de imunizare din județ va fi mărită de la jumătatea lunii aprilie, mai spun autoritățile.

O să mai deschidem încă trei centre noi de vaccinare în Băneasa, Negru Vodă și Cogealac. Mărim numărul de fluxuri pe anumite centre de vaccinare care pot. Care a fost autorizate cu două-trei fluxuri, dar nu au primit, că am zis să dăm la toată lumea (doze de vaccin - n.red.) și să putem să acoperim cumva toată raza județului Constanța”, a mai declarat Cristina Schipor, director DSP Constanța, la emisiunea „Realitatea Locală”.

Operaționalizarea noilor centre ar urma să se facă în perioada 13-15 aprilie. De altfel, 13 aprilie este și data la care autoritățile centrale au anunțat deschiderea a 144 de noi fluxuri pentru administrarea vaccinului produs de compania Pfizer. Până atunci, în Constanța, unul dintre cele mai solicitate centre este cel de la Pavilionul Expozițional. Și aici autoritățile intenționează să suplimenteze numărul fluxurilor, de la 34 – câte funcționează momentan, până la cel puțin 40 – atât cât a fost autorizat inițial să aibă.

Dacă nu aveam încredere, nu veneam. Foarte rapid. Nu credeam să scăpăm așa repede”, spune un constănțean.

Va crește și capacitatea de vaccinare în toate centrele din țară, inclusiv în Constanța, de la 60 la 90 de persoane pe flux într-o zi, mai anunță autoritățile. Alte centre de vaccinare ar putea fi deschise și la nivelul operatorilor economici care și-au exprimat această intenție, conform Ro Vaccinare.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233