Coronavirusul poate ataca sistemul digestiv
Pacienții care au COVID-19 suferă concomitent cu problemele respiratorii, de simptome gastro-intestinale. Molecula pe care virusul o atacă este prezentă atât în plămâni, cât și în sistemul digestiv. Cei cu simptome digestive au nevoie de mai mult timp pentru a elimina virusul.
Un studiu medical recent din Marea Britanie a demonstrat că există o conexiune între problemele pulmonare și cele gastro-intestinale, în cazul pacienților diagnosticați cu COVID-19. Molecula pe care virusul o atacă este prezentă atât în plămâni, cât și în sistemul digestiv. Acest lucru ar putea fi în spatele unui număr semnificativ de cazuri în care pacienții acuză simptome gastro-intestinale precum diaree, greață și vărsături. Testele de laborator au arătat că un sfert dintre pacienți pot să nu dezvolte simptome respiratorii, dar pot prezenta simptome cauzate de tractul digestiv. Totodată, cercetătorii au asociat simptomele gastrice de formele ușoare pe care COVID-19 le produce. Timpul de eliminare a virusului crește în această situație. Până acum, o mare parte din atenție a fost îndreptată către sălile de terapie intensivă blindate cu ventilatoare și consecințele respiratorii ale infecției cu noul coronavirus. Cu toate acestea, dacă prezentați simptome frecvente precum vărsături sau diaree și nu aveți alte explicații, este posibil să aveți nevoie de ajutor specializat, pentru că poate fi vorba de COVID-19.