RĂZBOI ÎN ISRAEL. Bilanțul victimelor a crescut la 1.200 de israelieni și 900 de palestinieni. Sute de atacuri aeriene în Fâșia Gaza. VIDEO
Bilanţul victimelor din Israel a crescut la 1.200 de morţi şi există 50 de ostatici confirmaţi sau persoane dispărute, transmite BBC. De cealaltă parte, 900 de palestinieni și-au pierdut viața în cele patru zile de război.
Bilanţul victimelor din Israel a crescut la 1.200 de morţi, a anunţat postul public de televiziune Kan. Victimele au fost în principal civili, a adăugat sursa citată. Forţele de Apărare ale Israelului au transmis că există 50 de ostatici confirmaţi sau persoane dispărute.
Cea mai recentă actualizare din partea palestinienilor a fost că peste 900 de persoane au fost ucise în Gaza.
Sute de atacuri aeriene peste noapte în Gaza
Pe fondul aşteptărilor tot mai mari că Israelul va lansa o invazie terestră în Gaza în câteva zile, forţele aeriene au continuat să lovească, marţi noapte, folosind zeci de avioane de luptă pentru a lovi zeci de ţinte, potrivit oficialilor militari israelieni.
Locotenent-colonelul Jonathan Conricus, purtătorul de cuvânt al forţelor de apărare israeliene, a declarat miercuri dimineaţă că 300.000 de rezervişti au fost trimişi în sud, în apropiere de Gaza, şi se pregătesc „să execute misiunea care ne-a fost încredinţată de guvernul israelian: să ne asigurăm că Hamas, la sfârşitul acestui război, nu va avea nicio capacitate militară prin care să poată ameninţa sau ucide civili israelieni”.
Forţele armate israeliene au lovit peste noapte optzeci de „ţinte” în Beit Hanon, un oraş situat în extremitatea de nord-est a Fâşiei Gaza. Aceste lovituri se adaugă celor peste 450 de ţinte din Al-Furqan vizate în ultimele 24 de ore, inclusiv 200 de lovituri în cursul nopţii, iar alte 70 de „ţinte” au fost lovite în al-Daraj, a precizat armata israeliană.
Printre ţinte se numără bănci şi locuri despre care forţele de apărare ale Israelului spun că au fost folosite de Hamas pentru a dirija atacuri împotriva Israelului.
„Timp de ani de zile, Hamas a creat o reţea de camere de înaltă calitate, ascunse în interiorul unor panouri solare pe tot cuprinsul Fâşiei Gaza, cu scopul de a identifica şi urmări aeronavele”, se arată într-o postare pe X a forţelor armate israeliene, însoţită de înregistrări video care arată lovituri.
תיעוד תקיפות חיל-האוויר מהיממה האחרונה pic.twitter.com/wDYygPlnL8
— Israeli Air Force (@IAFsite) October 11, 2023
כלי טיס של חיל-האוויר השמידו מערכת גילוי מתקדמת שפיתח ארגון הטרור חמאס, אשר שימשה לצורך גילוי כלי טייס מעל שטח הרצועה.
— Israeli Air Force (@IAFsite) October 11, 2023
במשך שנים חמאס הקים רשת מצלמות איכותיות, שהוחבאו בתוך דודי שמש לאורך כל רצועת עזה, במטרה לזהות ולעקוב אחרי כלי טיס. pic.twitter.com/2TcxIL5z1E
Echipamente militare americane în Israel
Primul avion cu echipamente militare americane a sosit recent la baza aeriană Nevatim din sudul Israelului, potrivit autorităţilor locale.
„Cooperarea dintre armatele noastre este o parte esenţială pentru asigurarea securităţii regionale şi a stabilităţii pe timp de război”, au transmis Forţele de Apărare ale Israelului, într-o declaraţie distribuită pe reţelele de socializare.
Grupul de atac USS Gerald R Ford a sosit, de asemenea, în estul Mediteranei.
În SUA, preşedintele Joe Biden a descris atacul Hamas asupra Israelului ca fiind un „act de răutate absolută”.
Sursă foto/video: X (Twitter) @IAFsite