Sfârşit tragic pentru cele cinci persoane care au vrut să vadă epava Titanicului. Fiul miliardarului Shahzada Dawood nu voia să participe, dar i-a făcut pe plac tatălui
Cinci persoane care au vrut să vadă îndeaproape epava pachebotului Titanic au murit după ce submersibilul Titan, care se îndrepta în adâncuri spre epavă, a suferit o "implozie catastrofală". Submersibilul Titan era dat dispărut de duminică.
La bordul submersibilului Titan se aflau miliardarul britanic Hamish Harding, preşedintele firmei de avioane private Action Aviation, care a declarat că este unul dintre specialiştii misiunii de pe nava care aparţinea firmei OceanGate Expeditions. Omul de afaceri pakistanez Shahzada Dawood şi fiul său, Sulaiman Dawood, sunt alte două persoane aflate pe submersibil, iar ceilalţi doi pasageri erau exploratorul francez Paul-Henry Nargeolet şi directorul executiv şi fondatorul OceanGate, Stockton Rush.
"Pierdere catastrofală a camerei de presiune"
Conul de la coadă şi alte resturi de la submersibilul dispărut au fost găsite de un vehicul operat de la distanţă la 1.600 de metri de prova Titanicului, care se află la aproape 4.000 de metri adâncime în Oceanul Atlanticului de Nord. Garda de Coastă a declarat că resturile găsite pe fundul mării indică o "pierdere catastrofală a camerei de presiune".
Ce este o implozie catastrofală? Opusul unei explozii, o implozie este atunci când un obiect se prăbuşeşte brusc şi violent în sine. La acele adâncimi, submersibilul este supus unei presiuni uriaşe şi chiar şi cel mai mic defect structural ar putea fi dezastruos, spun experţi citaţi de CNN.
"Deci, la acea adâncime, presiunea probabil este de peste 2 tone pe centimetru pătrat, de peste 350 de ori mai mare decât presiunea de pe Pământ. Orice mică fisură ar putea provoca o implozie imediată, ceea ce ar distruge vasul", a declarat Tom Maddox, director executiv al Underwater Forensic Investigators, care a participat la o expediţie pe Titanic în 2005.
Presiunea la suprafaţă este măsurată ca fiind de 1 atmosferă, ceea ce înseamnă aproximativ 7 kilograme pe centimetru pătrat. Pe măsură ce se intră mai adânc sub apă, această presiune
creşte progresiv. La adâncimea la care se află epava Titanicului, presiunea este de aproape 2,7 tone pe centimetru pătrat.
Mulţi se întreabă dacă echipajul a ştiut ce se întâmplă. Cu o presiune atât de mare asupra submersibilului, implozia s-ar fi produs într-o fracţiune de milisecundă. O implozie catastrofală se produce la o viteză de peste 2.400 de kilometri pe oră, a declarat pentru CNN Aileen Marty, fost ofiţer de marină şi profesor la Florida International University. Ea spune că întreaga construcţie s-a prăbuşit înainte ca indivizii din interior să realizeze că existră o problemă. "Au murit într-un mod în care nici măcar nu şi-au dat seama că erau pe cale să moară. În cele din urmă, printre multele moduri în care putem muri, acesta este nedureros", dă asigurări specialista.
Fiul miliardarului Shahzada Dawood nu voia să participe, dar i-a făcut pe plac tatălui
Sora mai mare a omului de afaceri pakistanez Shahzada Dawood se simte „absolut zdrobită” că fratele ei și nepotul în vârstă de 19 ani se aflau la bordul submersibilului Titan.
„Simt că am fost prinsă într-un film foarte prost, cu o numărătoare inversă, dar nu știai la ce numărai invers”, a spus ea, în lacrimi. „Mie, personal, mi-a fost cam greu să respir gândindu-mă la ei”.
Azmeh a susținut că nepotul ei nu a vrut să meargă pe submersibil, dar a fost de acord să ia parte la expediție pentru că era importantă pentru tatăl său, un „obsedat” de Titanic.
Suleman „nu era prea dispus să facă asta” și „ era îngrozit”, a susținut ea, explicând că tânărul de 19 ani și-a exprimat îngrijorarea unui alt membru al familiei.
„Dacă mi-ai fi dat un milion de dolari, nu aș fi intrat în Titan”, a spus ea.
Sursă: adevarul.ro, news.ro/Sursă foto: dailymail.com