Sorana și Ionuț, românii din Danemarca acuzați că și-au maltratat bebelușul, au fost declarați nevinovați: „Dumnezeu să ierte răutatea inimii celor care au judecat și acuzat prea ușor...”
Răsturnare de situație în cazul familiei Rotundu, românii din Danemarca acuzați că și-au maltratat bebelușul. Tinerii părinți au fost declarați nevinovați.
Anunțul a fost făcut de deputatul Robert Sighiartău, într-o postare pe Facebook. Acesta a scris că statul danez a trimis familiei o scrisoare în care îi anunță că sunt nevinovați. Informația a fost confirmată și de procurorul principal al poliției daneze, care a spus că dosarul este închis definitiv, notează digi24.ro.
Postarea a strâns mii de reacții, peste 200 de comentarii și 350 de distribuiri. Internauții se bucură că, în sfârșit, în cazul tinerilor părinți s-a făcut dreptate.
„Mulțumim Domnului!!!! Dumnezeu să ierte răutatea inimii celor care au judecat și acuzat prea ușor..”, „Mă bucur!!! Am simțit de la început că sunt nevinovați!”, „Bine ca s-a făcut dreptate....asta e important,sa își recupereze bebelușul sa se poata bucura de el”, „Felicitari! Prea crunta soarta au avut. Bine ca au reusit”, sunt câteva dintre comentarii.
Vineri, 27 ianuarie, Ionuț și Sorana Rotundu au primit o scrisoare din partea statului danez prin care se confirmă faptul că nu au fost găsite probe care să arate că micuțul lor a fost maltratat.
Reamintim că Sorana şi Ionuţ Rotundu, o familie de cetățeni români rezidenţi în Danemarca, au trecut prin clipe de groază, după ce fost reţinuţi de către autorităţile daneze, la începutul lunii februarie a anului trecut. Cei doi tineri și-au dus copilul de o lună la spital, unde a fost internat, având hemoragie intracraniană. Atunci, cei doi au fost arestați și închiși în centre de detenție diferite și au stat șase luni departe de bebelușul lor. Totul după ce medicii de la spitalul unde a ajuns băiețelul au suspectat că micuțul a fost agresat de părinți și au sesizați autoritățile -- detalii aici: Cuplu de români, reținut în Danemarca după ce copilul lor a fost internat cu hemoragie craniană . Cei doi cer ajutorul autorităţilor române
Sursă foto: Facebook