dobroge.tv

Live

Ucraina cere excluderea Rusiei din Consiliul de Securitate al ONU

Ucraina cere excluderea Rusiei din Consiliul de Securitate al ONU
26 decembrie 2022
Redactia DTV
Publicitate

Ucraina urmează să ceară luni, în a doua zi a Crăciunului, excluderea Rusiei din Consiliului de Securitate al ONU, la o zi după noi declaraţii ale lui Vladimir Putin împotriva Occidentului, relatează AFP, citat de news.ro.

Ucraina urmează să îndemne tot luni la excluderea Rusiei din calitatea de membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, a anunţat duminică, de Crăciun, ministrul ucrainean de Externe Dmitro Kuleba.

Ne exprimăm în mod oficial poziţia. Avem o întrebare simplă: Rusia are dreptul să rămână membră permanentă a Consiliului de Securitate al ONU şi să fie la ONU?”, a declarat el, exprimându-se în noaptea Crăciunului, târziu, la un maraton televizat.

„Avem un răspuns convingător şi motivat: nu, nu are”, a subliniat el.

„RUSIA ISTORICĂ”

Apărarea aeriană rusă a doborât luni dimineaţa o dronă ucraineană care de apropia de o bază aeriană situată în sudul Rusiei, iar fragmente din dronă au ucis trei persoane la sol, potrivit agenţiilor ruse de presă.

Duminică, preşedintele rus Vladimir Putin a încercat să justifice ofensiva militară a Kremlinului împotriva Ucrainei, care durează de zece luni, dar care nu a permis Moscovei să-şi atingă obiectivele.

Totul se bazează pe politica adversarilor noştri geopolitici, care vizează să împartă Rusia, Rusia istorică”, a denunţat Vladimir Putin într-un interviu din care televiziunea rusă a difuzat de Crăciun un mic fragment.

Preşedintele rus foloseşte cu regularitate conceptul de „Rusia istroică” pentru a-şi justifica intervenţia militară în Ucraina prin nevoia de a-i uni pe ucraineni şi ruşi care, în opinia sa, formează acelaşi popor.

„ACEST SISTEM DESTUL DE VECHI”

«Dezbină pentru a stăpâni mai bine»: ei au încercat mereu s-o facă, ei încearcă să o facă acum, dar obiectivul nostru este cu totul altul; unirea poporului rus”, a denunţat el.

Potrivit lui Vladimir Putin, armata rusă „acţionează în direcţia bună” în Ucraina.

El a promis că trupele ruse vor elimina sistemul de apărare antiaeriană de tip PATRIOT pe care Kievul l-a obţinut săptămâna trecută de la americani.

Bineînţeles, îl vom distruge (cu siguranţă) 100%”, a declarat el, la trei zile după ce a spus că armata sa va găsi „un antidot” pentru a contracara „acest sistem destul de vechi”.

În afara sistemului de tip Patriot, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a întors din Statele Unite cu promisiunea unei anvelope în valoare de 45 de miliarde de dolari constând în ajutoare militare prevăzute în viitorul buget federal american.

Statul Major rus a confirmat că vizează să cucerească întreaga regiune industrială ucraineană Doneţk, iar Zelenski s-a angajat joi să recucerească cele patru regiuni ucrainene anexate de Rusia la sfârşitul lui septembrie - Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson - şi Peninsula Crimeea, anexată de Moscova în 2014.

SFÂRŞIT DE AN „SUMBRU”

El i-a denunţat pe „teroriştii” ruşi care au bombardat sâmbătă, în ajunul Crăciunului, centrul oraşului Herson, în sudul Ucrainei, recucerit la 11 noiembrie, după opt luni de ocupaţie a armatei ruse.

Piaţa centrală şi străzi adiacente au fost bombardate, un atac soldat cu cel puţin zece morţi şi 55 de răniţi, un act de „teroare”, a denunţat Zelenski, care le-a mulţumit „tuturor celor veniţi la Herson să ajute” la „salvarea răniţilor”.

El i-a îndemnat pe ucraineni să se pregătească de noi atacuri până la sfârşitul anului.

Trebuie să fim conştienţi că inamicul nostru va încerca să facă acest moment sumbru şi dificil”, a avertizat Zelenski.

Vladimir Saldo, şeful administraţiei de ocupaţie de la Herson, a imputat atacul armatei ucrainene, denunţând „o provocare îngreţoşătoare vizând bineînţeles să acuze forţele armate ale Federaţiei ruse”.

RESPINGEREA „INFLUENŢEI RUSE”

Duminică, la Kiev, ortodocşii au sărbătorit Crăciunul, alături de catolici, un semn puternic al sfidării autorităţilor religioase ruseşti, care sărbătoresc naşterea lui Isus Cristos peste două săptămâni.

Războiul ne-a adus atâta suferinţă”, a declarat AFP, într-o biserică, la Kiev, o credincioasă, Olga Stanko.

Nu putem rămâne sub influenţa rusă”, a subliniat ea, în contextul în care conflictul militar s-a deplasat în ultimele săptămâni pe teren religios.

Ucraina, o ţară a cărei populaţii este majoritar ortodoxă, este împărţită între o biserică aflată în subordinea Patriarhiei de la Moscova - care a anunţat că-şi rupe legăturile cu Rusia, la sfârşitul lui mai, din cauza ofensivei ruse - şi o biserică independentă de tutela rusă.

Această biserică independentă - înfiinţată la sfârşitul lui 2018 - a jurat credinţă Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol, cu sediul la Istanbul.

În mesajul său tradiţional de Crăciun, în Piaţa Sfântul Petru, la Roma, Papa Francisc a îndemnat la „facerea armelor să tacă” pe teritoriul ucrainean.


Sursă foto: ro.wikipedia.org

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233