Unul dintre cei mai bogați oameni din Ucraina, arestat pentru trădare. Boguslaev ar fi ajutat la livrarea de motoare de aviație ucrainene către ruşi
Unul dintre cei mai bogaţi oameni din Ucraina, fost proprietar al unui prestigios constructor de motoare de aeronave din centrul Ucrainei, a fost reţinut pentru acuzaţii de trădare.
Mai multe instituţii de presă din Ucraina au declarat că Viaceslav Boguslaev, „şeful onorific” al companiei Motor Sich din Zaporojie, a fost reţinut şi a fost dus la Kiev într-un convoi. Conform acestora, Boguslaev, un fost membru al parlamentului, a fost suspectat că a colaborat şi a ajutat forţele ruse care ocupă părţi din patru regiuni ucrainene, inclusiv regiunea Zaporojie, scrie news.ro.
Anchetatorii au fost nevoiţi să spargă uşa din faţă a casei lui Boguslaev pentru a efectua o percheziţie.
Boguslaev, în vârstă de 83 de ani, este acuzat că a ajutat la livrarea de motoare de aviație ucrainene către partea rusă. Produsele livrate de compania ucraineană JSC Motor Sich au fost folosite de armata rusă la producerea și repararea mai multor elicoptere militare, precum Mi-8, Ka-53 „Aligator” sau Mi-28 „Night Hunter”, scrie digi24.ro.
Sursă foto: timpul.md/Twitter