Putin acuză serviciile secrete ucrainene pentru explozia de la podul Kerci: Un atac terorist
Trei persoane au murit sâmbătă, în urma unei explozii uriașe care a avariat grav podul Kerci, podul care leagă Crimeea de Rusia. Preşedintele rus Vladimir Putin a acuzat serviciile secrete ucrainene pentru explozie, numind-o ”un atac terorist”, conform CNN. Mihailo Podoliak, consilierul preşedintelui ucrainean, a calificat, într-un mesaj postat pe Twitter, drept cinică afirmaţia lui Vladimir Putin, potrivit news.ro.
„Nu avem niciun dubiu că acesta este un atac terorist care vizează distrugerea infrastructurii critice a Federaţiei Ruse. Iar autorii, executanţii şi creierul operaţiunii sunt serviciile secrete ale Ucrainei”, a spus Putin în timpul unei întâlniri cu şeful Comisiei de anchetă din Rusia.
Alexandr Bastrikin, preşedintele comisiei, a declarata că autorităţile ruse „au stabilit deja traseul camionului în care s-a produs explozia”. În plus, „au fost identificaţi transportatori – persoane care au participat la organizarea deplasării acestui camion”.
Liderul Crimeei, Serghei Aksionov, a făcut apel la calm, duminică, şi a oferit asigurări că situaţia este ”sub control”: Imagini cu explozia de pe podul care leagă Crimeea de Rusia. Zelenski: A fost o zi bună şi preponderent însorită pe teritoriul statului nostru. Din păcate, în Crimeea a fost înnorat - VIDEO