UPDATE. Atac armat la o şcoală din Rusia: sunt cel puţin 13 morţi, dintre care 7 sunt copii - VIDEO

Cel puţin nouă persoane, dintre care cinci copii, aui fost ucise într-un atac armat într-o şcoală din Ijevsk, capitala Republicii Udmurtia, anunţă luni Ministerul rus de Interne, potrivit căruia atacatorul s-a sinucis, relatează AFP, citat de news.ro.
Atacul a avut loc la școala cu numărul 88, în care se aflau în jur de 1000 de elevi și 80 de profesori.
Guvernatorul regiunii a anunţat că ”o persoană neidentificată a intrat în şcoală” şi ”l-a ucis pe paznic”, după care a deschis focul în instituţie asupra copiilor.
”Evacuarea s-a terminat”, iar ”tot perimetru este încercuit”, anunţă Aleksandr Brecealov în această înregistrare video, precizând că Garda Naţională rusă, Serviciul rus de Securitate (FSB) şi ”autorităţile însărcinate cu ancheta” se aflau la faţa locului.
Atacatorul ar fi fost înarmat cu două pistoale, conform autorităților ruse. Nu se cunoaşte încă motivele pentru care acesta ar fi recurs la acest gest.
Ijevsk, un oraş cu aproape 650.000 de locuitori, este capitala Republicii Udmutia, situată în centrul Rusiei, imediat la vest de Maivul Ural, care desparte Rusia europeană de cea asiatică, potrivit news.ro.
UPDATE. Bilanţul morţilor a ajuns la ce puțin 13 oameni, printre care 7 sunt copii. Vladimir Putin a denunțat atacul de la școala din Ijevsk pe care l-a numit un „atac terorist inuman”.
Sursă foto: themoscowtime.com
Eveniment
Social
Sănătate
Educație
-O-școală-din-Constanța-va-fi-modernizată!-A-fost-semnat-contractul-de-execuție-(1).jpeg)
Școala Gimnazială nr. 37 din Constanța va fi modernizată: contractul de execuție a fost semnat
_1024x768.jpg)
Ziua Porților Deschise la Gruparea Mobilă Constanța

Unde preferă românii să petreaca 1 Mai? Munte, mare sau Delta Dunării
Cum s-au descurcat elevii constănțeni la simularea Evaluării Naționale
Ce spune poliția despre accidentul de la Institutul de Marină
Fevronia Ciortan, meșter popular, susține demonstrații de încondeiere la Constanța
Vrei să înveți în America? Aplică pentru bursa FLEX 2026-2027
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

