Incendiu puternic lângă Atena. 9 sate au fost evacuate, sute de pompieri se luptă cu flăcările, printre ei se află şi pompieri români - VIDEO
Un incendiu puternic a izbucnit în regiunea muntoasă Penteli, lângă Atena, miercuri dimineaţă. Un număr de 485 de pompieri, 120 de maşini de pompieri, 15 avioane şi nouă elicoptere au fost mobilizate în încercarea de a stinge flăcările, care ameninţă localităţile Penteli, Nea Penteli, Daou, Dioni, Kallitechnoupoli, Anthoussa, Drafi şi Dassamari, au precizat pompierii eleni, conform Agerpres.
Case au fost incendiate, iar autorităţile au ordonat evacuarea a cel puţin nouă sate şi a unui spital. Douăzeci şi opt de pompieri români asistă pompierii locali, relatează Reuters.
Un spital şi Observatorul Naţional din Atena au fost evacuate ca măsură de precauţie. Traficul a fost oprit pe drumurile care duceau spre Penteli, iar poliţia a ajutat cel puţin 600 de locuitori să evacueze drumul din zonele afectate de incendii.
Detaşamentul de pompieri a precizat că 28 de pompieri din România asistă pompierii locali. Peste 200 de pompieri şi echipamente din Bulgaria, Franţa, Germania, România, Norvegia şi Finlanda vor fi în pregătiţi să intervină în cele mai călduroase luni din iulie şi august în Grecia, potrivit news.ro.