40 de ţări i-au cerut Rusiei, printr-o ''Declaraţie comună'', să oprească ''imediat'' Războiul din Ucraina
.jpg)
Aproximativ 40 de ţări - între care Statele Unite, statele membre ale Uniunii Europene (UE), Regatul Unit şi ţări asiatice - au cerut Rusiei, într-o ”Declaraţie comună”, să-şi oprească ”imediat operaţunile militare în Ucraina” şi susţin demersurile Kievului la Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ), relatează AFP, citat de news.ro.
”Rusia trebuie să fie trasă la răspundere pentru faptele sale. În acest sens, noi considerăm că încălcările dreptului internaţional comise de către Rusia angajează responsabilitatea sa internaţională. Pierderile şi pagubele suferite de către Ucraina (...) necesită o reparaţie completă şi urgentă din partea Rusiei”, se arată în documentul citat de news.ro.
Potrivit Ucrainei, ea are nevoie de cel puţin 750 de miliarde de dolari pentru a se ridica din ruinele cauzate de conflict.
Curtea Internaţională de Justiţie, cu sediul la Haga, cea mai înaltă jurisdicţie a ONU, emite hotărâri cu caracter constrângător şi fără drept de apel, dar nu are niciun mijloc prin care să impună respectarea hotărârilor pe care le pronunţă, potrivit news.ro.
Sursă foto: observatonews.ro
Eveniment
Social
Sănătate
Educație

Fevronia Ciortan, meșter popular, susține demonstrații de încondeiere la Constanța

Vrei să înveți în America? Aplică pentru bursa FLEX 2026-2027

Razii de amploare ale polițiștilor, în weekend! Ce au descoperit
Reguli esențiale pentru eliberarea cărții de identitate: tot ce trebuie să știți
L-ați văzut? Poliția solicită ajutorul cetățenilor
Un bărbat a fost reținut pentru furt calificat
Termoficare Constanța anunță oprirea furnizării căldurii în municipiu începând cu 1 aprilie 2025
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

