dobroge.tv

Live

Moartea lui Iuri a făcut-o mai puternică. Natalia și-a urmat fiul în meserie și s-a înrolat în Batalionul Azov - acum luptă contra rușilor: „Așteptați-ne, ne vom întoarce victorioși”

Moartea lui Iuri a făcut-o mai puternică. Natalia și-a urmat fiul în meserie și s-a înrolat în Batalionul Azov - acum luptă contra rușilor: „Așteptați-ne, ne vom întoarce victorioși”
05 mai 2022
Redactia DTV
Publicitate

Este a 71-a zi de coșmar pentru ucraineni. Din ce în ce mai multe orașe au fost pradă atacurilor rusești. S-au auzit explozii, iar sirenele au răsunat fără încetare. S-au folosit obuze și rachete, nimic nu a rămas neatins: de la adăposturi, școli, grădinițe și spitale, până la cartiere rezidențiale și baze militare - toate au fost distruse, iar milioane de familii au fost destrămate. Mii de oameni nevinovați și-au pierdut viața.

Un reporter CNN, aflat pe front, a aflat povestea unei familii devastate de război. Iuri, un tânăr lunetist a murit luptând în Donbas, în 2018. Iar acum, mama lui s-a înrolat în Batalionul Azov și luptă pentru a apăra Ucraina.

Soarta sutelor de luptători și civili de acolo, înconjurați de forțele ruse, riscă să se încheie tragic.

Am mers acasă la această familie, unde am cunoscut-o pe Paraskevia. Suntem de la început absorbiți de durerea ei. Ne spune că nepotul ei, Iuri, era sergent în Batalionul Azov. Era lunetist” - povestește corespondentul CNN, citat de Digi 24.

E greu să vă spun în cuvinte cât de mult l-am iubit”, spune Paraskevia.

Moartea lui, la numai 23 de ani, a ajuns pe prima pagină a ziarelor. A fost prea mult de îndurat pentru Paraskevia și pentru mama lui, Natalia. Așa că, apropiindu-se de 50 de ani, Natalia a ajuns să se înroleze în același regiment.

Paraskevia spune că a implorat-o pe fiica ei să plece de la Azovstal, dar a refuzat două oferte de a se preda. Este acolo, în acel iad.

Echipa CNN a încercat să o sune pe Natalia, dar nu s-a putut. Ulterior au comunicat cu ea prin mesaje.

Avem moralul sus. Soldații vor lupta până la sfârșit”, a scris Natalia. „Așteptați-ne, ne vom întoarce victorioși”.

Nu toți se întorc, însă. Paraskevia spune că soțul nepoatei ei a murit la Mariupol. Trupul lui este în complexul Azovstal și nu poate fi adus acasă. A pierdut mai mult decât e omenește suportabil.

Voi avea această rană în suflet cât mai am de trăit. Este greu să trăiești cu asta. Desigur, sunt mândră că au murit pentru Ucraina”, spune Paraskevia.


Sursă foto: captură Digi 24

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233