Ministerul ucrainean al Apărării: Două nave ruseşti de patrulare din clasa Raptor, distruse de o dronă Bayraktar
Ministerul ucrainean al Apărării a anunţat, pe contul de Twitter, că a distrus două nave ruseşti de patrulare din clasa Raptor cu o o dronă Bayraktar a Forţelor aeriene ucrainene.
”Două nave ruseşti de patrulare din clasa Raptor au fost distruse la primele ore ale acestei dimineţi (n.r. luni), lângă Insula Şerpilor (Zmiinyi). Bayraktar funcţionează! Împreună spre Victorie!”, a scris Ministerul ucrainean al Apărării pe contul de Twitter.
Totodată, Ministerul ucrainean al Apărării a postat pe contul de Twitter un videoclip în care apare drona care a vizat una dintre navele de patrulare Raptor din apropierea insulei din Marea Neagră.
Bayraktar TB-2 este o dronă înarmată proiectată în Turcia, folosită de Forţele armate ucrainene în repetate rânduri în războiul declanşat de Rusia în Ucraina pentru a viza ţintele trupelor ruse. Moscova încă nu a confirmat atacul, scrie news.ro.
Near #SnakeIsland, a #Bayraktar drone destroyed two #Russian Raptor boats. pic.twitter.com/voB8tyYlnk
— NEXTA (@nexta_tv) May 2, 2022