Soldatul ucrainean care a rostit celebra înjurătură „Navă de război rusă, du-te dracului!” s-a întors acasă și a fost decorat. VIDEO
Soldatul ucrainean de pe Insula Șerpilor, care a rostit celebrul îndemn „Navă rusească, du-te dracu!” (Russian warship, go fuck yourself), a fost decorat pentru serviciile sale, a anunțat Ministerul Apărării de la Kiev, potrivit The Guardian. Soldatul, care inițial fusese declarat mort alături de camarazii săi, a fost de fapt luat prizonier și eliberat ulterior, scrie Digi 24.
Roman Hrybov, the author of the famous “Russian Warship, Go F*** Yourself” phrase, returned from Russian captivity to his native Cherkasy region. Glory to the Hero! #GlorytoUkraine pic.twitter.com/uruPgkBLGv
— Defence of Ukraine (@DefenceU) March 29, 2022
Roman Hribov, grănicer ucrainean, era în serviciu pe Insula Șerpilor din Marea Neagră, când obiectivul a fost atacat din aer și de pe mare, pe 24 februarie.
Inițial, cei 13 grăniceri de pe insulă au fost declarați morți pentru că au refuzat să se predea, inclusiv președintele Volodimir Zelenski vorbind despre moartea lor.
Când forțele ruse le-au cerut să se predea, grănicerii ucraineni i-au sfidat pe ruși cu celebra replică „Navă rusească, du-te dracu!” (Russian warship, go fuck yourself) -- detalii aici: Ultimele cuvinte ale celor 13 soldaţi care au murit în timp ce apărau Insula Şerpilor: ''Navă de război rusă, du-te dracului!''
Ulterior s-a aflat că, de fapt, grănicerii au supraviețuit și au fost luați prizonieri și duși în Rusia.
Înjurătura rostită de grănicerul ucrainean a devenit sloganul ucrainenilor - și nu numai - care condamnă invazia rusă din Ucraina, și a apărut inclusiv pe o emisiune de timbre a poștei ucrainene.
Ministerul ucrainean al Apărării a declarat că Roman Hribov a fost eliberat din captivitate și acum se află acasă, în orașul său natal, Cerkasi.
Sursă foto / video: Daily Mail