Zelenski: „Sunt gata pentru negocieri” cu Putin, dar, dacă ele eşuează, ar putea însemna „un al Treilea Război Mondial”

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat pentru CNN că este „gata pentru negocieri” cu preşedintele rus Vladimir Putin, dar a avertizat că, dacă acestea eşuează, „ar însemna că acesta este un al Treilea Răboi Mondial”, scrie news.ro.
„Sunt pregătit pentru negocieri cu el. Sunt pregătit de doi ani. Şi cred că fără negocieri nu putem opri acest război”, a declarat Zelenski, duminică, într-un interviu pentru CNN.
„Cred că trebuie să folosim orice format, orice şansă pentru a avea o posibilitate de negociere, posibilitatea de a vorbi cu Putin. Dar dacă aceste încercări eşuează, ar însemna că acesta este un al Treilea Război Mondial”, a adăugat el.
Zelenski a îndemnat la noi negocieri zilele acestea, în timp ce se apropie a patra săptămână a invaziei Rusiei în Ucraina. Într-un mesaj video postat sâmbătă, el a cerut discuţii „fără întârziere”, avertizând că în caz contrar pierderile Rusiei vor fi „uriaşe”.
„Noi am insistat mereu pentru negocieri. Am oferit întotdeauna dialog, am oferit soluţii pentru pace", a spus el. "Şi vreau să mă audă toată lumea, în special la Moscova. E timpul să ne întâlnim. E timpul să vorbim. E timpul să refacem integritatea teritorială şi dreptate pentru Ucraina”.
Anterior, Zelenski a spus că priorităţile sale la negocieri sunt clare: „Sfârşitul războiului, garanţii de securitate, suveranitate, refacerea integrităţii teritoriale, garanţii reale pentru ţara noastră, protecţie reală pentru ţara noastră”.
Sursă foto: Facebook МВС України
Eveniment
Social
Sănătate
Educație
-O-școală-din-Constanța-va-fi-modernizată.-A-fost-semnat-contractul-de-execuție-(1).jpeg)
O unitate de învățământ va fi modernizată. Vergil Chițac a semnat contractul

Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore! VEZI care a fost motivul

Ce au descoperit polițiștii de frontieră într-un autocar sosit din Turcia
Noi reguli de circulație devin obligatorii începând de astăzi pe două străzi din cartierul Poarta 6
Scandal în plină stradă, în orașul Ovidiu. A spart poarta unui imobil cu un obiect tăietor
Se va lucra pe Baba Novac. Traficul va fi restricționat total!
Ziua Mondială a Sănătății, marcată pe 7 aprilie. Care este programul la SCJU Constanța
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

