dobroge.tv

Live

Vicepremierul Ucrainei: Se comit crime împotriva populaţiei civile. Bărbaţii au fost ucişi, femeile au fost violate şi mai mult de 50 de copii au murit

Vicepremierul Ucrainei: Se comit crime împotriva populaţiei civile. Bărbaţii au fost ucişi, femeile au fost violate şi mai mult de 50 de copii au murit
11 martie 2022
Redactia DTV
Publicitate

Vicepremierul ucrainean Olga Stefanişina afirmă că zeci de copii au murit din cauza invaziei ruse şi că femei ucrainene au fost violate, ea subliniind că Ucraina nu va lua nicio măsură „care să legitimeze activitatea inumană, de genocid a teroriştilor ruşi şi a conducerii teroriştilor pe teritoriul Ucrainei”, scrie news.ro.

Sunt încă unele părţi ale Ucrainei şi câteva oraşe care nu sunt sub controlul efectiv al guvernului ucrainean, unde sunt forţele armatei ruse. Asta face parte din operaţiunea militară de asasinare a oamenilor pentru a-i face să se teamă. Se comit crime împotriva populaţiei civile. Bărbaţii au fost ucişi, femeile au fost violate şi mai mult de 50 de copii din aceste zone au murit pur şi simplu, inclusiv o familie care a fost bombardată pe stradă doar pentru că încercau să plece. Un copil şi o fată de şase ani au murit ieri în Mariupol din cauză că nu au avut acces la hrană şi la apă. Asta se întâmplă în aceste teritorii, iar noi suntem dispuşi să trimitem acolo ajutoare pentru că sunt ucraineni care suferă, dar este exclusiv Rusia cea care blochează accesul”, a afirmat vicepremierul Ucrainei, într-un interviu acordat Digi 24 şi difuzat joi seară.

Olga Stefanişina a spus că mandatul pe care oficialii ucraineni îl au la negocierile cu Rusia este acela de a menţine Ucraina o ţară independentă.

Mandatul pe care toţi îl avem este mandatul naţiunii noastre de a fi independentă, fără război şi pentru retragerea armatei ruse de pe teritoriul nostru. Aceasta este prima şi cea mai importantă condiţie pe care o avem. Înţelegem că Rusia vorbeşte în limbajul ultimatumului, dar este important acum să înţelegem că nu vom lua măsuri care să legitimeze activitatea inumană, de genocid a teroriştilor ruşi şi a conducerii teroriştilor pe teritoriul Ucrainei. Legalizarea sau legitimizarea acestor acţiuni ar însemna că în secolul XXI fiecare naţiune, fie că este în Europa sau în jurul acestui continent, s-ar putea confrunta cu un genocid, cu atacuri teroriste şi crime masive asupra populaţiei civile şi copiilor, fără să fi provocat sau inspirat vreo agresiune asupra ruşilor din partea noastră”, a mai afirmat Ştefanişina.

Întrebată dacă Ucraina este dispusă să renunţe la teritoriile ocupate de Rusia sau în care separatiştii sunt susţinuţi de puterea de la Moscova - Crimeea, Donbas, Lugansk - vicepremierul ucrainean a răspuns că discuţii pe acest subiect au avut loc încă dinaintea începerii războiului, arătând că este unul mai amplu, este un subiect nu doar despre Ucraina, ci despre toate ţările şi despre „ameninţările pe care tirania le practică în lume”.

Putin ar trebui oprit la fel ca Hitler. Crimele de război din Ucraina sunt pur şi simplu copiate după ceea ce s-a întâmplat şi a fost făcut în Germania nazistă. Practic, Germania ar trebui să fie prima ţară care se opune şi face toate lucrurile posibile şi imposibile pentru a oprit acest lucru, cunoscând experienţa pe care o au”, a spus vicepremierul ucrainean.

Stefanişina a menţionat că, în ceea ce priveşte relaţia dintre Ucraina şi Uniunea Europeană, Ucraina nu doreşte o abordare „la pachet” cu Georgia şi Republica Moldova, arătând că situaţia Ucrainei este diferită faţă de a celor două ţări care vizează integrarea în UE.

Ea a spus că înainte de război Ucraina era una dintre cele mai mari pieţe pentru UE, iar „nivelul integrării juridice şi economice a fost extrem de ridicat”.


Sursă foto: BBC

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233