dobroge.tv

Live

ZIUA 16 DE IAD ÎN UCRAINA. O grădiniță, o fabrică și un bloc, ținta bombardamentelor. Oamenii din Mariupol nu au hrană, apă și căldură: „Asta este teroare. De la terorişti experimentaţi”

ZIUA 16 DE IAD ÎN UCRAINA. O grădiniță, o fabrică și un bloc, ținta bombardamentelor. Oamenii din Mariupol nu au hrană, apă și căldură: „Asta este teroare. De la terorişti experimentaţi”
11 martie 2022
Redactia DTV
Publicitate

Coșmarul ucrainienilor este departe de final. Trupele rusești continuă atacul asupra orașelor. Locuințe, școli, grădinițe și fabrici sunt bombardate. Oameni nevinovați își pierd viețile, familiile sunt destrămate, bărbații rămân în urmă în timp ce femeile încearcă să-și salveze copiii din calea bombelor. „Coridoarele umanitare”, menite să permită evacuarea în siguranță a civililor au fost și ele atacate. Disperarea a atins cote maxime.

Bombardamente în Luțk și Dnipro

Noi bombardamente au avut loc, vineri dimineață, în Ucraina. Un oraș din regiunea Dnipro din est, a fost lovit în jurul orei 6. Pompierii au intervenit să stingă focul. Autoritățile spun că au fost lovite o grădiniță, un bloc de locuințe și o fabrici de încălțăminte cu două etaje. Și în vest, în Ivano-Frankivsk au fost raportate trei explozii. O serie de explozii au fost și la Luțk, tot în vestul Ucrainei, destul de aproape de granița poloneză. Presa scrie că este posibil să fi fost vizată o uzină din apropierea aerodromului, unde s-a declanșat un incendiu.

Ministerul rus al Apărării a confirmat atacurile din Luțk și Ivano-Frankivsk, relatează presa locală, citată de BBC.

Oficialii ministerului apărării de la Moscova au afirmat că „atacurile lor de înaltă precizie, cu rază lungă de acțiune” au lovit două aerodromuri militare din orașele din vestul Ucrainei.

Aceasta este o zonă care până acum nu a mai fost ținta atacurilor ruse, care s-au concentrat anterior asupra capitalei Kiev și a orașelor din estul și sudul Ucrainei.

Presa ucraineană a transmis că în Dnipro ar fi avut loc trei explozii și că una a vizat o fabrică de încălțăminte cu două etaje. Celelalte două explozii au fost în apropierea unei grădinițe și a unui bloc cu mai multe apartamente.

Au fost raportate explozii și în orașe în ultima jumătate de oră.

Televiziunea ucraineană și instituțiile de presă au transmis că au avut loc explozii în Luțk, în nord-vestul Ucrainei, precum și în Dnipro. Până acum, acolo nu au mai avut loc bombardamente.

Sirenele pentru avertizarea de raid aerian au sunat în mai multe orașe din Ucraina în orele dinaintea exploziei.

Zelenski acuză Moscova de „atac” asupra unui coridor umanitar spre Mariupol

Trupele ruse nu au încetat focul. Cu toate acestea, am decis să trimit un convoi de vehicule spre Mariupol, cu mâncare, apă, medicamente (...) Dar ocupanţii au lansat un atac cu tancuri exact pe unde trebuia să treacă acest coridor”, a afirmat el, într-un mesaj video difuzat de preşedinţie. „Aceasta este teroare asumată, teroare neruşinată, din partea unor terorişti cu experienţă. Întreaga lume trebuie să ştie asta”, a continuat Volodimir Zelenski.

Atacuri aeriene au avut loc vineri în zone civile şi s-au soldat cu un mort la Dnipro - în centruol Ucrainei, un oraş cruţat până acum de forţele ruse, potrivit serviciilor ucrainene de urgenţă. O persoană „a fost ucisă”, anunţă ele.

Zelenski: „Asta este teroare. Teroare evidentă. De la terorişti experimentaţi”

Liderul ucrainean a spus că aproximativ 100.000 de persoane au putut pleca în ultimele două zile din alte oraşe ucrainene unde au loc lupte, dintre care 40.000 de oameni doar joi, pe coridoarele umanitare.

Zelenski a afirmat, joi noaptea, într-un mesaj video postat pe Facebook, că una dintre principalele preocupări ale zilei de joi a fost organizarea coridoarelor umanitare - Sumî, Trosteaneţ, Krasnopillea, Irpin, Bucea, Gostomel, Izium. El a adăugat că joi au fost evacuate aproape 40.000 de persoane care se află în siguranţă în Poltava, Kiev, Cerkasî, Zaporojie, Dnipropetrovsk, Liov.

El a susţinut că trupele ruse au ordin să ţină oraşul Mariupol ostatic, să îl „tortureze” şi să îl bombardeze constant, joi fiind distrus sediul principal al Serviciilor de Urgenţă din regiunea Doneţk. Lângă acea clădire ar fi urmat să se adune oamenii din Mariupol pentru evacuare, a adăugat el.

Asta este teroare. Teroare evidentă. De la terorişti experimentaţi. Lumea trebuie să ştie asta. Trebuie să recunoască. Avem de-a face cu un stat terorist. Dar orice ar fi, vom încerca”, a adăugat Zelenski, menţionând că va continua să încerce să trimită ajutorul necesar oamenilor din Mariupol.

El i-a îndemnat pe toţi cei care pot lua legătura cu oamenii din Mariupol să le spună adevărul, că statul ucrainean este alături de ei şi face tot ce poate pentru a opri „tortura” oraşului.

Zelenski a spus că propaganda Rusiei şi-a intensificat acţiunile, probabil pentru a acoperi „crimele” împotriva Mariupolului, Donbasului, Karkovului.

Ne acuză - tot pe noi - că am dezvolta aşa-zise arme biologice. Că am pregăti un aşa-zis atac chimic. Asta mă îngrijorează, pentru că ne-am convins în mod repetat: dacă vrei să ştii planurile Rusiei, uită-te de ce îi acuză Rusia pe alţii”, a declarat preşedintele ucrainean.

Convoiul uriaș de 64 de km aflat la nord-est de Kiev s-a dispersat

Noi imagini din satelit surprinse joi într-un interval în care norii s-au risipit deasupra capitalei ucrainene arată că uriașul convoi militar rusesc aflat la nord-vest de Kiev și care se întindea pe o distanță de peste 64 de kilometri s-a „dispersat în mare parte și s-a repoziționat”, relatează CNN.

Imaginile din satelit arată că unele elemente ale convoiului s-au repoziționat în păduri și în zone împădurite din apropiere de localitatea Lubianka, potrivit Maxar Technologies. Imaginile din satelit au fost realizate joi, la ora 11:37, ora Kievului.

La nord de baza aeriană Antonov din Hostomel, vehiculele militare rusești se văd staționând pe șosele în zonele rezidențiale din orașul Ozera, aflat la circa 30 de kilometri nord-vest de Kiev.

În Berestianka - la 16 km vest de baza aeriană - mai multe camioane cu combustibil și ceea ce Maxar spune că par a fi mai multe lansatoare de rachete sunt poziționate pe un câmp, în apropierea unor copaci.

La sud-est de Ivankiv, unde era capătul a ceea ce a fost un convoiul de peste 60 de kilometri, încă se văd pe șosea un șir de de camioane și echipamente.

Pe de altă parte, tot imaginile din satelit arată că suburbiile din nord-vestul capitalei ucrainene și unele părți ale orașului Cernihov din nordul țării au suferit distrugeri semnificative, menționează CNN.

OMS recomandă Ucrainei să distrugă agenţii patogeni din laboratoarele sale de cercetare

Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă Ucrainei să distrugă agenţii patogeni din laboratoarele sale de cercetare pentru a preveni orice potenţiale „scăpări” care ar putea afecta populaţia, notează BBC, citând declaraţii făcute de un oficial pentru Reuters .

Ca şi alte state, Ucraina are laboratoare de sănătate publică, în care sunt studiate bolile periculoase, inclusv COVID-19. Unele dintre aceste laboratoare au primit în trecut sprijin din partea SUA, UE şi a OMS.

Laboratoarele se află acum în centrul războiului propagandei dintre Rusia şi Occident, Rusia acuzând Ucraina că găzduieşte facilităţi pentru arme chimice şi biologice, coordonate de SUA.

Oficialul OMS care a discutat cu Reuters nu a precizat când a fost făcută recomandarea, dacă a fost respectată sau ce fel de toxine şi agenţi patogeni se află în laboratoarele ucrainene.

Telefoanele cu Android vor emite alerte de atacuri aeriene în Ucraina

Google a anunţat că a reuşit, în cele două săptămâni de la începutul invaziei ruse, să creeze un sistem de alertă în caz de raid aerian, care va fi activ în Ucraina.

Sistemul de alertare rapidă în caz de raiduri aeriene, aşa cum îl numesc chiar cei de la Google, a fost creat împreună cu autorităţile din Ucraina şi va emite alertele simultan cu alarmele clasice instalate în oraşe.

Acesta a fost construit pe baza sistemului de alertare în caz de cutremur, pe care Android îl include deja. Acesta este şi motivul pentru care Google a şi reuşit să creeze atât de repede noua alertă, pe care a trebuit doar o adapteze la altă sursă de informaţie.

Google a început deja implementarea noii tehnologii şi este o chestiune de zile până când aceasta va deveni activă pe toate smartphone-urile din Ucraina.

Mai multe servicii suspendate în Rusia

YouTube şi magazinul Google Play suspendă toate serviciile bazate pe plăţi din Rusia, inclusiv abonamentele, deoarece sancţiunile occidentale încep să provoace dificultăţi bancare în această ţară, transmite Reuters.

Google va întrerupe, de asemenea, reclamele pentru agenţii de publicitate cu sediul în Rusia la nivelul proprietăţilor şi reţelelor sale la nivel global, a spus compania.

Aceasta se adaugă recentei suspendări de către Google a reclamelor în Rusia.

The Walt Disney Company va suspenda toate afacerile în Rusia, ca urmare a „invaziei neprovocate din Ucraina”, potrivit unui purtător de cuvânt, scrie Variety.

Săptămâna trecută, gigantul media şi de divertisment anunţa planuri de a opri lansările de noi filme în Rusia, dar acum compania face paşi către închiderea operaţiunilor în această ţară.

Disney are mai multe canale de linie şi mărci de produse de consum în toată Rusia, precum şi un port de croazieră situat în Sankt Petersburg.


Sursă text: news.ro / Digi 24 / Daily Mail / CNN

Sursă foto: BBC/ Twitter nexta_tv

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233