Shell a oprit achiziţiile de petrol din Rusia. McDonald’s îşi închide temporar toate restaurantele, în timp ce Coca-Cola îşi suspendă operaţiunile în Rusia
Grupul anglo-olandez Royal Dutch Shell a încetat marţi să cumpere petrol din Rusia şi a declarat că va întrerupe complet legăturile cu această ţară, în timp ce Statele Unite şi-au intensificat campania de pedepsire a Moscovei pentru invadarea Ucrainei, interzicând importurile de petrol şi energie ruseşti, transmite Reuters, citat de news.ro.
Decizia Shell de a abandona Rusia vine la câteva zile după ce s-a confruntat cu o val de critici pentru cumpărarea petrolului rusesc – o tranzacţie care în urmă cu două săptămâni ar fi fost de rutină – subliniind modul în care statutul de paria al Moscovei creşte chiar şi pe o piaţă pe care o domina înainte.
„Suntem foarte conştienţi de faptul că decizia noastră de săptămâna trecută de a achiziţiona o încărcătură de ţiţei rusesc pentru a fi rafinat în produse precum benzina şi motorina - în ciuda faptului că a fost luată cu siguranţa aprovizionării în prim-planul gândirii noastre - nu a fost cea corectă şi îmi pare rău”, a spus directorul general Ben van Beurden.
Zeci de companii şi-au oprit activitatea în Rusia de la invadarea Ucrainei, pe care Moscova a numit-o ”operaţiune militară specială” care vizează nu ocuparea teritoriului, ci distrugerea capacităţilor militare ale Ucrainei.
Producătorul german de îmbrăcăminte sport Adidas, firma de cosmetice Estee Lauder şi proprietarul Calvin Klein şi Tommy Hilfiger, PVH Corp, sunt printre cele mai recente mărci care au anunţat suspendarea activităţilor în Rusia. Compania McDonald’s a anunţat şi ea că îşi închide temporar toate cele 850 de restaurante ale sale din Rusia. Şi compania Coca-Cola a anunţat, marţi, că îşi suspendă operaţiunile în Rusia, o decizie similară fiind luată şi de cei de la Pepsi, relatează BBC, potrivit news.ro.
Sursă foto: euractiv.com