dobroge.tv

Live

Zelenski cere ca Ucraina să fie primită de urgență în UE: „Soldații noștri nu luptă doar pentru țara noastră, luptă pentru toată Europa”

Zelenski cere ca Ucraina să fie primită de urgență în UE: „Soldații noștri nu luptă doar pentru țara noastră, luptă pentru toată Europa”
28 februarie 2022
Redactia DTV
Publicitate

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski cere ca țara sa să fie primită în Uniunea Europeană în procedură de urgență. El spune că soldații ucraineni nu luptă doar pentru țara lor, invadată de Rusia, ci pentru toată Europa, scrie Digi 24.

Soldații noștri nu luptă doar pentru țara noastră, luptă pentru toată Europa. Pentru toți copiii din Europa. Suntem recunoscători partenerilor că sunt alături de noi, dar scopul nostru e să fim alături de toți europenii și cel mai important, să fim la egalitate. Sunt sigur că asta este corect, sunt sigur că asta am meritat. Sunt sigur că este posibil”, a spus el într-un mesaj televizat.

„Când am candidat la președinție, am spus că fiecare dintre noi este președinte. Pentru că toți suntem responsabili pentru starea noastră. Pentru frumoasa noastră Ucraina. Și acum s-a întâmplat ca fiecare dintre noi să fie un luptător. Și sunt încrezător că fiecare dintre noi va câștiga”, a mai spus președintele ucrainean.

El a avut un mesaj și pentru militarii ruși care participă la invazia în Ucraina: „Părăsiți tehnica militară și plecați, nu credeți în ce vă spun comandanții voștri, pur și simplu plecați”.

Întreb mamele, copiii, tații din Rusia: mii de soldați de ai voștri au picat deja, pentru ce ați venit, de ce ați veni?”, a continuat el.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a spus duminică seara că Ucraina este „una dintre noi” și că „îi vrem (pe ucraineni) în Uniunea Europeană”.

Avem un parcurs cu Ucraina care include, spre exemplu, integrarea pieței ucrainene în piața unică”, a continuat Von der Leyen.

Avem și o strânsă cooperare pe rețeaua energetică, spre exemplu”, a adăugat ea. „Avem atât de multe domenii în care lucrăm foarte strâns împreună și, într-adevăr, de-a lungul timpului, sunt de-ai noștri. Ucrainenii sunt de-ai noștri și îi vrem în Uniunea Europeană”, a mai spus ea.

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a spus că va avea loc o dezbatere privind o viitoare aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană.

Aceasta este o dezbatere care, în orice caz, va avea loc”, a declarat Michel pentru postul de televiziune francez BFM TV, potrivit Agerpres.

Bruxelles-ul a anunțat duminică că va trimite armament Ucrainei, că va interzice mass-media de stat ruseşti în Uniunea Europeană, precum și intrarea tuturor avioanelor rusești în spațiul aerian european.

UE, alături de SUA și alte țări, au decis de asemenea sancțiuni economice dure împotriva Rusiei, după invadarea Ucrainei, care includ scoaterea unor bănci rusești din sistemul de plăți bancare SWIFT și înghețarea rezervelor din străinătate ale Băncii Centrale a Rusiei.


Sursă foto: Facebook МВС України

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233