dobroge.tv

Live

RĂZBOIUL DIN UCRAINA. Oficial ucrainean: Peste 200 de civili uciși și peste 1.100 răniți. Zelenski acuză Rusia de genocid

RĂZBOIUL DIN UCRAINA. Oficial ucrainean: Peste 200 de civili uciși și peste 1.100 răniți. Zelenski acuză Rusia de genocid
27 februarie 2022
Redactia DTV
Publicitate

Avocatul poporului din Ucraina, Lyudmyla Denysova, spune că peste 210 de civili ucraineni au fost uciși și peste 1.100 au fost răniți după invazia Rusiei, relatează BBC. Cifrele sunt diferite de cele furnizate de ONU, potrivit cărora cel puțin 64 de civili au murit de când trupele ruse au invadat Ucraina, scrie Digi 24.

Cu o cruzime nevăzută, inamicul distruge clădiri rezidențiale, spitale, grădinițe și școli, luând dreptul de a trăi fiilor și fiicelor pământului ucrainean, inclusiv copiilor”, a transmis oficialul ucrinean într-o postare pe o rețea socială, mai scrie BBC.

Lyudmyla Denysova a cerut ca Rusia să fie pedepsită aspru pentru aceste crime.

De cealaltă parte ONU anunță că ar fi cel puțin 64 de civili uciși și alte sute au fost răniți după ce rupele rusești au intrat în Ucraina. „Este probabil ca cifrele reale să fie considerabil mai mari”.

Biroul ONU pentru drepturile omului raportează cel puțin 240 de victime civile, inclusiv 64 de morți.

Deteriorarea infrastructurii civile a lăsat sute de mii de persoane fără electricitate sau apă. Sute de case au fost avariate sau distruse, în timp ce podurile și drumurile afectate de bombardamente au lăsat unele comunități izolate de piețe, a precizat Biroul Națiunilor Unite pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA).

Agențiile ONU și partenerii umanitari au fost nevoiți să își suspende operațiunile din cauza deteriorării situației de securitate”, au precizat reprezentanți ai OCHA.

Zelenski acuză Rusia de genocid

Ucraina depune plângere împotriva Rusiei la Curtea Internațională de Justiție a ONU de la Haga, a anunțat duminică Volodimir Zelenski. Președintele ucrainean acuză țara de teroare și susține că trupele ruse au luat drept țintă civili, inclusiv copii, relatează CNN, citat de Digi 24.

Ucraina și-a depus cererea împotriva Curtea Internațională de Justiție”, a scris Zelenski pe Twitter. „Rusia trebuie să fie trasă la răspundere pentru manipularea noțiunii de genocid pentru a justifica agresiunea. Solicităm o decizie urgentă prin care să ordone Rusiei să înceteze activitatea militară acum și să ne așteptăm să înceapă procesele săptămâna viitoare”, a mai transmis președintele Ucrainei.

Ceea ce fac în Harkov, Okhtyrka, Kiev, Odesa și în alte orașe și localități merită un tribunal internațional. Ar fi fost mult mai multe crime dacă nu ar fi fost apărătorii noștri curajoși”, a declarat Zelenski, într-un discurs video postat pe pagina sa de Facebook.

Trebuie să spunem lucrurilor pe nume. Acțiunile criminale ale Rusiei împotriva Ucrainei prezintă semne de genocid. Am vorbit despre acest lucru cu secretarul general al ONU”, a spus el, susținând că Rusiei ar trebui să i se retragă dreptul de vot în Consiliul de Securitate al ONU.

Zelenski a declarat că nu există „niciun loc din Ucraina pe care trupele rusești să îl considere o țintă inacceptabilă”.


Sursă foto: The Telegraph

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233