dobroge.tv

Live

Putin a convocat Consiliul de Securitate. Va cere SUA şi aliaţilor un angajament care să împiedice Ucraina să adere vreodată la NATO

Putin a convocat Consiliul de Securitate. Va cere SUA şi aliaţilor un angajament care să împiedice Ucraina să adere vreodată la NATO
21 februarie 2022
Redactia DTV
Publicitate

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat luni, la şedinţa Consiliului de Securitate, că va lua în considerare măsuri referitoare la cererea sa de „garanţii de securitate” suplimentare din partea Statelor Unite şi a aliaţilor lor, transmite The New York Times. Putin a convocat o şedinţă de urgenţă a Consiliului pe motiv că „tensiunile se intensifică” pe măsură ce avertismentele din partea Statelor Unite conform cărora Rusia este pregătită să atace Ucraina, „rapid şi fără provocare” , devin tot mai accentuate pe zi ce trece, scrie news.ro.

Vladimir Putin a declarat că va lua în considerare măsuri legate de cererea sa de „garanţii de securitate” suplimentare din partea SUA şi a aliaţilor săi.

Măsurile includ un angajament obligatoriu din punct de vedere juridic care împiedică aderarea Ucrainei la NATO, precum şi retragerea trupelor Alianţei Nord-Atlantice din Europa de Est.

Pentru noi, aceasta este prioritatea numărul 1. Este o prioritate pentru ţara noastră să-şi asigure securitatea şi condiţiile pentru dezvoltarea sa”, a mai adăugat el.

Putin a mai precizat că va lua în considerare solicitările celor doi lideri pro-ruşi ai republicilor separatiste din estul Ucrainei de a recunoaşte independenţa republicilor respective.

Scopul întâlnirii de astăzi este de a asculta ce au de spus colegii noştri şi de a decide ce paşi trebuie să facem în această direcţie, inclusiv solicitarea liderilor Republicii Populare Doneţk şi Republicii Populare Lugansk către Rusia, de a recunoaşte suveranitatea celor două regiuni, precum şi rezoluţia Dumei de stat referitoare la acelaşi subiect”, a mai spus preşedintele Rusiei.

Putin a anunţat că este dispus să discute despre o posibilă recunoaştere a Republicii Populare Doneţk şi a Republicii Populare Lugansk, după ce Statele Unite au declarat că o astfel de acţiune ar constitui o încălcare a unui acord de pace cu teritoriile autodeclarate. Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a dezvăluit că este încă dispus să participe la o întâlnire cu Antony Blinken, secretarul de stat al SUA, programată joi.

Liderul statului rus a mai afirmat în timpul întâlnirii că este „clar pentru toţi că această serie de măsuri nu va fi pusă în aplicare în niciun fel”, referindu-se la acordul de pace cunoscut sub numele de Acordul de la Minsk. Cu toate acestea, Vladimir Putin a precizat că Rusia a încercat „să rezolve toate complicaţiile”.


Sursă foto: news.ro

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233