Imagini virale din Londra! Oameni doborâți la pământ de vântul extrem de puternic - VIDEO
Cel puțin opt oameni au murit în urma unei furtuni puternice, care a lovit mai multe state din Europa. Eunice, așa cum a fost numită, s-a dezlănțuit cu rafale care au depășit 100 de kilometri pe oră. Cel mai rău a fost în Anglia, unde vântul a atins și 195 de kilometri pe oră. Marea Britanie, Olanda și Belgia se numără printre cele mai afectate țări, potrivit digi24.ro.
Totodată, un videoclip postatpe Twitter arată părți ale acoperișului sălii de muzică O2 din Londra făcute bucăți. Copertina realizată din țesătură din fibră de sticlă acoperită cu PTFE, un plastic durabil și rezistent la intemperii, nu a făcut față vântului extrem de puternic.
Pagubele materiale sunt însemnate. O bucată din acoperişul stadionului clubului de fotbal ADO Den Haag a fost smulsă de vânt. În altă parte din Haga, poliţia a evacuat rezidenţii care locuiesc lângă o biserică, din cauză că cele două turle au început să se clatine în timpul vijeliei.
Mai multe camioane au fost răsturnate de curenţii puternici de aer, perturbând traficul rutier.
Aeroportul Schiphol a anulat aproximativ 390 de
zboruri, relatează Reuters.
Arena O2 se află pe locul 2 în topul celor mai mari arene acoperite din Regatul Unit, după Arena Manchester, și una dintre cele mai mari din Europa. În incintă se află o sală de concerte cu o capacitate de 20.000 de spectatori. Aici au concertat de exemplu Rihanna, Led Zeppelin, Lady Gaga, Beyoncé sau Kylie Minogue.
Alte zone din cadrul complexului sunt destinate unor concerte de mai mică anvergură proiecțiilor cinematografice și diferitelor expoziții.
These people get blown over by the wind as Storm Eunice batters people to the ground in Croydon, South London.#StormEunice pic.twitter.com/ZUM63K93Ae
— talkRADIO (@talkRADIO) February 18, 2022