Imagini rare din Antalya. A nins pentru prima oară după 29 de ani, plajele au fost acoperite de zăpadă - VIDEO
Imagini de poveste în Antalya, Turcia, unde a nins pentru prima oară după 29 de ani. Plajele îndrăgite de milioane de turişi sunt acoperite de zăpadă după ce temperaturile au scăzut acum sub zero grade Celsius.
Multe părți ale Turciei au fost lovite de ninsori abundente încă de săptămâna trecută.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie și informează cetăţenii români care intenţionează să se deplaseze în Turcia că există riscul închiderii sau blocării circulației pe principalele șosele care conectează orașul Istanbul cu provincia turcă Trakiya și cu
Aeroportul Internațional Istanbul, din cauza ninsorilor puternice. De asemenea, Aeroportul Internațional Istanbul funcționează la capacitate redusă.
Sursă foto: dailysabah.com