dobroge.tv

Live

Preşedintele Franţei: ''Pe cei nevaccinaţi, chiar vreau să-i enervez. Aceasta este strategia''

Preşedintele Franţei: ''Pe cei nevaccinaţi, chiar vreau să-i enervez. Aceasta este strategia''
05 ianuarie 2022
Redactia DTV
Publicitate

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat marţi seara că vrea să-i „enerveze" pe cei care nu sunt vaccinaţi, într-o remarcă tăioasă, care a stârnit reacţii dure din partea rivalilor din opoziţie, cu mai puţin de 4 luni înainte de următoarele alegeri prezidenţiale, potrivit digi24.ro.

„Pe cei nevaccinaţi, chiar vreau să-i enervez. Şi astfel, vom continua să o facem, până la sfârşit. Aceasta este strategia", a declarat Macron pentru ziarul Le Parisien într-un interviu publicat marţi seara.

Franţa a instituit anul trecut un certificat verde care împiedică persoanele care nu au un test PCR sau o dovadă s vaccinării să intre în restaurante, cafenele şi alte locuri. Guvernul vrea să îl transforme într-un certificat de vaccinare, ceea ce înseamnă că doar cei vaccinaţi îl pot obţine, relatează Reuters.

„Nu îi voi trimite la închisoare, nu îi voi vaccina cu forţa. Aşa că trebuie să le spunem: de la 15 ianuarie, nu veţi mai putea merge la restaurant, nu veţi putea bea o cafea, nu veţi putea merge la teatru, la cinema...", a declarat președintele francez.

În interviul detaliat, primul interviu al lui Macron în noul an, preşedintele francez a mai spus că se gândeşte să candideze pentru un nou mandat în aprilie, dar nu şi-a anunţat explicit intenţia.

Expresia folosită de Macron "emmerder", ce poate fi tradusă şi prin „a scoate din sărite", este considerată „foarte informală" de dicţionarul francez Larousse şi a provocat critici imediate din partea rivalilor pe reţelele de socializare, scrie Mediafax.

„Un preşedinte nu ar trebui să spună aşa ceva", a declarat pe Twitter liderul extremei drepte Marine Le Pen. „Emmanuel Macron nu este demn de funcţia sa", a completat acesta.

Sursă foto: bbc.com

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233